DAN AIR renunță la Aeroportul din Brașov! Unde își mută compania zborurile
Află când și unde își mută zborurile compania românească DAN AIR.
Compania aeriană 100% românească, DAN AIR, a decis să renunțe temporar la operarea zborurilor de pe Aeroportul Internațional Ghimbav din Brașov. Decizia vine în contextul în care pe data de 30 octombrie 2023, reprezentanții aeroportului din Brașov au comunicat că extinderea programului de funcționare de la 12 ore, la 16 ore, se va face abia din data de 15 ianuarie 2024. Așadar, programul restrâns, lipsa dotărilor corespunzătoare ale aeroportului, esențiale pentru efectuarea zborurilor pe timp de iarnă și lipsa de facilități oferite companiilor aeriene - sunt motivele care determină DAN AIR să își mute cursele pe Aeroportul Internațional din Bacău. Mai mulți operatori aerieni români și străini așteptau prelungirea programului Aeroportului Brașov. În urma plecării DAN AIR, pe aeroportul din Brașov va mai rămâne o singură companie aeriană.
Când se vor muta cursele DAN AIR de la Brașov la Bacău?
DAN AIR a început să zboare de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav imediat după inaugurarea lui, în luna iunie a acestui an. A fost, timp de două luni, singurul operator aerian care efectua curse regulate de acolo. DAN AIR și-a dorit astfel să contribuie la fructificarea investiției de 120 de milioane de euro din banii publici. La data de 1 septembrie 2023, DAN AIR a transmis Aeroportului Brașov orarul de zbor pentru sezonul de iarnă, când trebuia să între în vigoare prelungirea programului de funcționare, de la 12, la 16 ore, așa cum a fost promis de către autoritățile locale. Pentru a se asigura că Aeroportul Brașov va fi operațional și în condiții de vizibilitate redusă, a adresat o scrisoare către autoritățile locale și cele centrale și a cerut clarificări și confirmări pentru noul program. Astfel, DAN AIR plănuia să aducă la Brașov încă o aeronavă, pentru a crește frecvența curselor și implicit a traficului de pasageri. Urma ca frecvența zborurilor pe săptămână să crească, la fel și numărul de destinații (se adăugau Paris, Malaga, Roma, Dublin, Tel-Aviv, Dubai și Olso). Răspunsul a venit abia pe 30 octombrie, odată cu anunțul oficial de amânare a prelungirii programului până în 2024.
“Aeroportul Brașov a demonstrat un potențial imens și s-a clasat deja în topul celor mai importante aeroporturi din România. Este o investiție strategică și de importanță națională care continuă să fie neglijată, despre care se vorbește de ani de zile și când este gata, autoritățile descoperă că nu au personal calificat suficient sau capabilitățile tehnice ale acestuia nu sunt aprobate la nivelul la care să permită operarea aeroportului într-un mod eficient și în condiții de siguranță. Trebuie să menționez că DAN AIR nu a beneficiat și nu beneficiază̆ de niciun sprijin din partea autorităților locale pentru stimularea creșterii traficului de pe aeroportul din Brașov, chiar dacă mare parte dintre aeroporturile din țară oferă aceste facilitați/subvenții per pasager sau alte servicii gratuite. DAN AIR a achitat tarifele cerute de aeroport și nu le-a negociat niciodată, tocmai pentru a susține dezvoltarea aeroportului. În pofida caracteristicilor de funcționare ale Aeroportului Brașov, echipa DAN AIR s-a încăpățânat să opereze pe Brașov pentru că am crezut în potențialul acestui oraș și am dorit să susținem dezvoltarea lui. DAN AIR a „subvenționat” existența Aeroportului Brașov și a forțat alți operatori să deschidă curse regulate pe acesta ca efect direct al prezenței companiei noastre însă ca orice business, avem nevoie de predictibilitate. În aproximativ 5 luni, DAN AIR a pierdut deja 2,6 milioane de euro, iar brașovenii au pierdut 120 milioane de euro bani publici.”, a declarat Matt Ian DAVID, CEO - DAN AIR.
Așadar, din data de 13 noiembrie, programul de iarnă propus de la Brașov se vor opera conform programului, pentru destinațiile principale din Europa, cu decolare și aterizare de pe Aeroportul Bacău, urmând ca din 11 decembrie operațiunile să fie mutate complet pe aeroportul din Bacău.
Soluții pentru pasageri
Din data de 13 noiembrie, cursele se vor desfășura conform programului de pe Aeroportul Internațional Brașov, către principalele destinații din Europa, cu decolare și aterizare de la Bacău. Pasagerii care doresc în continuare să zboare și să se folosească de biletele achiziționate, vor beneficia de transfer gratuit, oferit de DAN AIR, pe ruta Brașov-Bacău și retur în ziua zborului. Călătorii au fost informați de noile modificări și au la dispoziție un formular special unde își pot exprima opțiunea pentru respectivele zboruri. Din data de 11 decembrie, va intra în vigoare noul orar de zbor și noile destinații cu plecare exclusiv de pe aeroportul din Bacău, program ce va fi comunicat ulterior, conform comunicatului transmis de DAN AIR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News