Data publicării:

Dâmboviţa: CNS Cartel Alfa anunţă un miting pentru susţinerea greviştilor de la Electroaparataj

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

CNS Cartel Alfa Dâmboviţa anunţă organizarea unui miting, în data de 30 mai, în faţa Prefecturii Dâmboviţa, pentru susţinerea salariaţilor de la Electroaparataj ce sunt în grevă de circa o lună, se arată într-un comunicat al sindicatului, remis, marţi, AGERPRES. 

Mitingul de joi se va desfăşura între orele 12,00-14,00. 'Obiectivul acţiunii publice: susţinerea salariaţilor SC Electroaparataj SA, aflaţi în grevă generală din 30 aprilie; protestăm pentru lipsa de norme juridice din sectorul privat ce duce la un tratament discriminatoriu pentru salariaţii din privat, comparativ cu salariaţii din sectorul bugetar, în lipsa mecanismelor de negociere colectivă, blocate prin Legea nr. 62 / 2011 - Legea Dialogului Social; protestăm pentru a atrage atenţia decidenţilor politici şi instituţiilor de control ale statului asupra legislaţiei din România care este extrem de permisivă cu interesele firmelor offshore, în detrimentul interesului statului român', se arată în comunicatul CNS Cartel Alfa Dâmboviţa.

În document se arată că participanţii la miting vor şi să atragă atenţia clasei politice că România nu trebuie să rămână o ţară a muncii ieftine. 'Protestăm pentru a ne apăra dreptul de asociere în sindicat şi acţiune colectivă, fără îngrădiri instituite prin lege; cerem parlamentarilor români să revizuiască de urgenţă cadrul legislativ existent cu privire la Legea dialogului social precum şi normele juridice incidente în activitatea firmelor offshore; protestăm pentru a transmite politicienilor că nu suntem de acord cu privilegiile instituite pentru ei, prin legi speciale; protestăm pentru faptul că salariul minim din România este foarte mic, taxele sociale plătite de salariaţi sunt foarte mari şi nu se poate asigura un minim de viaţă decentă', mai anunţă sindicaliştii.

Organizatorii mitingului spun că protestează inclusiv pentru modul defectuos în care autorităţile au organizat procesul de votare în diaspora. 'Protestăm pentru faptul că ne-am simţit umiliţi atunci când cetăţenii români din diaspora nu şi-au putut exercita dreptul de vot garantat de Constituţia României, iar autorităţile nu au făcut nimic pentru a rezolva această problemă', se mai arată în comunicatul CNS Cartel Alfa Dâmboviţa. La miting sunt aşteptaţi salariaţi ai SC Electroaparataj Târgovişte şi sindicalişti din filialele CNS Cartel Alfa din ţară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel