Data publicării:

Dâmbovița. Echipaj SMURD, atacat de viespi. Opt persoane, de urgență la spital

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
smurd
smurd

Doi paramedici care fac parte dintr-un echipaj SMURD din cadrul Inspectoratrului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa au fost atacați de viespi în timpul unei intervenții.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit colonelului Eduard Ţelea, din cadrul ISU Dâmboviţa, un echipaj SMURD a fost solicitat, duminică după-amiază, să se deplaseze în localitatea Izvoare, în apropierea râului Dâmboviţa, unde un bărbat aflat la scăldat a fost înţepat de viespi.

Întrucât zona era accidentată, iar autospeciala SMURD nu a putut ajunge până la bărbatul care avea nevoie de ajutor medical, paramedicii au mers o porţiune de drum pe jos, l-au preluat pe bărbat pe o targă şi au pornit cu el către autosanitară.

Pe drum, mai multe viespi i-au atacat pe paramedici, dar şi pe alte persoane aflate în zonă.

În total, opt persoane, între care bărbatul înţepat iniţial şi doi paramedici, au ajuns la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean din Târgovişte.

Paramedicii SMURD au fost duşi la spital cu autospeciala pe care lucrează, în timp ce ceilalţi au fost preluaţi de către echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa.

Trei dintre cei atacaţi de insecte, între care un paramedic, au intrat în şoc anafilactic, însă au fost salvaţi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel