Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a informat, joi, la Alba Iulia, că, în momentul de faţă, se află în faza de avizare la ministere un proiect de act normativ prin care fermierii care doresc vor primi gratuit purcei din rasele Bazna şi Mangaliţa, pe care îi vor creşte până la minimum 130 de kilograme, urmând ca jumătate din efectiv să fie preluat apoi de un procesator la un preţ anterior stabilit.
"Suntem deja cu un proiect de act normativ în faza de avizare la ministerele de linie privind porcul de rasă indigenă. Sunt cele două rase, Mangaliţa şi Bazna, care au fost abandonate în ultima perioadă de timp, dar, din fericire, câţiva oameni în ţara aceasta care au avut dragoste faţă de acest animal, faţă de aceste rase le-au păstrat. Avem un efectiv redus, dar pe care îl susţinem în aşa fel încât efectivul să crească şi apoi să distribuim carnea de Bazna şi de porc Mangaliţa. Este un program care va suscita interes', a declarat Petre Daea, prezent la Alba Iulia cu ocazia caravanei 'Alege oaia!'.
Petre Daea a menţionat că se vor da purcei gratuit celor care doresc să crească porci din cele două rase. 'Aceşti porci vor fi crescuţi în gospodăriile populaţiei, într-o raţie furajeră pe care o ştiu cei care au crescut dintotdeauna aceste rase. Ei primesc gratuit (purceii - n.r.), având apoi obligativitatea ca jumătatea din efectivul pe care noi îl dăm ca şi efectiv pentru creştere să fie preluat apoi de procesatori la preţuri stabilite în momentul în care se distribuie aceşti purcei', a explicat ministrul.
Daea a menţionat că purceii vor fi crescuţi şi îngrăşaţi până la minimum 130 de kilograme, urmând să fie daţi apoi la procesator, pentru a face diferite produse sau a vinde carnea aşa cum este ea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva