Data publicării:

Daea: Patinează mintea. România este Italia, Spania și Austria la un loc

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp
Petre Daea
Petre Daea

 România este Italia, Spania şi Austria la un loc, datorită biodiversităţii, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, care consideră că ursul şi capra neagră reprezintă "o laudă a ţării" şi "un peisaj mirific". 

"Ursul şi capra neagră, o laudă a ţării, un peisaj mirific, o zonă de respect faţă de natură a omului, dar uneori ea înţeapă interesul existenţial al fermierilor (...) Mulţi fermieri vin la Ministerul Agriculturii şi spun: 'Domnule ministru, am pierdut suprafeţe întregi datorită faptului că mistreţul mi-a golit terenul de sămânţă, iar acum, când are gard, m-a lăsat fără ştiuleţi, călcând în picioare suprafeţe imense'. Răspunsurile, uneori, nu vin, pentru că e greu să cântăreşti un răspuns direct când doreşti să-ţi păstrezi biodiversitatea şi, în acelaşi timp, să nu afectezi interesul cetăţeanului. De aceea, pentru a le echilibra, trebuie să le susţinem prin sume pe care trebuie să le dăm celor care sunt afectaţi. Avem multe de făcut, pentru că, altminteri, omul nu se lasă înfrânt nici de mistreţ, nici de urs şi caută soluţii să supravieţuiască", a spus Daea, într-o conferinţă de specialitate. 

Ministrul Agriculturii a susţinut că, în privinţa biodiversităţii, România este, în acelaşi timp, Italia, Spania şi Austria la un loc, fiind un exemplu pentru alte state. 

"E greu de vorbit despre biodiversitate... Patinează mintea... Nu este numai un concept, ci este o realitate, care începe în analiza instituţională. Cum putem păstra această realitate, ce putem face din punct de vedere al politicilor în domeniu, până unde ne ducem cu acestea, în aşa fel încât această biodiversitate să se păstreze, să aibă conturul realităţii, dar mai ales permanenţa pentru viitor. Biodiversitatea este mult mai mult decât sunt eu fan. Este mai mult decât atât. Nu este numai legătura dintre aprecierea mea şi aplecarea mea spre acest domeniu. Biodiversitatea înseamnă tot ceea ce există şi ceea ce putem păstra în interiorul unui spaţiu dat, iar dacă putem vorbi la modul concret trebuie să procesăm astăzi cu ochii imaginile pe care le vedem în jur. Biodiversitatea nu este numai un concept, ci este o realitate pe care trebuie să o păstrăm prin anumite instrumente. România este, deopotrivă, Italia, Spania şi Austria şi alte ţări la un loc, pentru că se bucură din punct de vedere natural de o diversitate care merită, pe de o parte, să fie văzută, pe de altă parte înţeleasă, nu în ultimul rând conservată, păstrată şi predată generaţiilor viitoare, în aşa fel încât perenitatea ei să rămână," a mai spus Daea, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel