Data publicării:

Daciana Sârbu: Protestatarii reprezintă vocea a 90% dintre români

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
daciana-sarbu
daciana-sarbu

Daciana Sârbu a vorbit miercuri în plenul Parlamentului European de la Bruxelles despre protestele din România, atrăgând atenția că protestatarii reprezintă vocea celor peste 90% dintre români care vor ca guvernul și președintele să plece, iar “disperarea lor este întrecută numai de tenacitatea cu care continuă să protesteze”, informează un comunicat remis redacției.

“În acest moment, la București temperatura se apropie de minus 20 de grade Celsius. Și totuși, un grup de oameni protestează în continuare în centrul orașului, așa cum fac de mai bine de două săptămâni. La fel se întâmplă și în alte orașe ale României. Acești oameni își pun sănătatea în pericol pentru că s-au saturat sa fie umiliți și înșelați de cei care îi conduc”, a afirmat eurodeputata.

Daciana Sarbu a vorbit despre atitudinea sfidătoare a puterii, care, prin reprezentanții săi, ignoră sau minimalizează semnificația manifestărilor de stradă, la fel cum ignora, de altfel, voința populației în asumarea unor decizii extrem de importante: “Cu toții sunt disperați nu numai pentru că li se interzice dreptul la o viață decentă în tara lor, dar și pentru că puterea politică îi disprețuiește, îi ignoră și îi desconsideră”.

Eurodeputata a subliniat că, pierzându-și legitimitatea și încrederea populației, puterea actuală apelează la măsuri antidemocratice precum tentativa de amânare și comasare a alegerilor: “Peste 90% dintre romani vor ca guvernul și președintele să plece. Regimul recurge însă la gesturi profund antidemocratice, precum încercarea de amânare și comasare a alegerilor, sfidând nu numai regulile democrației, dar și pe oamenii care își strigă nemulțumirea și își cer țara înapoi”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel