Data publicării:

Dacia Unirea Brăila sărbătoreşte centenarul deși se află în insolvenţă

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Sport
WhatsApp

Echipa de fotbal fanion a Brăilei, Dacia Unirea, sărbătoreşte centenarul, eveniment care este umbrit de faptul că se află, începând de anul trecut, în procedura de insolvenţă, din lipsă de fonduri, clubul fiind subfinanţat. 

Dacia Unirea Brăila, înfiinţată în 1919, se confruntă de mai bine de cinci ani de zile cu o continuă stare de incertitudine financiară, clubul brăilean având, la acest moment, datorii la bugetul statului şi către jucătorii care au evoluat în sezoanele precedente la echipă de aproximativ 500.000 de lei. Asociaţia Club Sportiv Dacia Unirea Brăila a pregătit pentru vineri, pentru iubitorii fotbalului, o serie de manifestările prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea clubului de fotbal. Programul evenimentelor va începe la ora 18:00, la Muzeul Brăilei 'Carol I', cu lansarea volumului 'Dacia Unirea Brăila - un veac la curtea sportului rege (1919-2019)', autor Cristian Constantin, lucrare ce ilustrează cei 100 de ani ai Daciei Unirea Brăila.

Invitați de marcă la un meci omagial


La eveniment sunt invitaţi membri ai Federaţiei Române de Fotbal, foste glorii ale fotbalului brăilean, foşti membri din staff-ul echipei, precum şi suporteri. Sâmbătă, de la ora 11:00, este programată partida dintre ACS Dacia Unirea Brăila şi CS Baloteşti, din cadrul etapei a 25-a a Ligii a II-a. Partida va fi urmată de un meci omagial, organizat de către Asociaţia Suporterilor Dacia Unirea Brăila, între echipa fostelor glorii ale clubului şi cea a suporterilor brăileni. Au fost invitaţi să participe la acest eveniment foşti jucători ai clubului, precum Şerban Trofin, Cătălin Hăisan, Constantin Brătianu, Ionel Panţuru, Ionel Drăgoi, Victor Titirişcă, Nicuşor Jica, Vasile Darie, Cristi Baltă, Tudorel Pelin, Ilie Trifina, Aurel Marin, Alexandru Drogeanu, Nicu Marcadonatu, Daniel Pleşa etc. Foştii jucători vor juca în echipament alb, iar echipa suporterilor va juca în albastru. Organizatorii au primit asigurări că la acest meci va fi în tribună şi Ion Susanu, cel de care se leagă cele mai mari performanţe ale echipei brăilene în ultimii 30 de ani.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel