Dacia reia marţi producţia cu trei zile mai devreme decât era programat
Dacia va relua marţi producţia de automobile la uzina de la Mioveni (Argeş), întreruptă anul trecut pe 21 decembrie, cu trei zile mai devreme decât era programat, pe fondul scăderii comenzilor şi pentru a evita acumularea de stocuri.
Compania a precizat că, la fel ca întregul domeniu auto, Dacia este influenţată de realitatea economică şi de evoluţia pieţelor, mai ales a celor din Europa, principala sa destinaţie de export, şi a trebuit să îşi ajusteze producţia pentru ultima lună din 2011.
În luna octombrie 2011, Dacia producea 1.389 vehicule pe zi.
În România, pe primele 11 luni din 2011 Dacia conduce în topul celor mai vândute mărci, cu 29.426 unităţi, urmată de Volkswagen (10.606 unităţi), Renault (8.194 unităţi), Skoda (7.741 unităţi), Ford (6.117 unităţi) şi Opel (4.694 unităţi).
Producţia auto în România a înregistrat o scădere totală de 0,8%, la 318.348 unităţi, pe segmentul autoturisme diminuarea fiind de 0,7% (294.137 unităţi).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News