Data publicării:
Dacia își depășește competitorii. Marca românească a devansat Fiat, Citroen, Opel şi Seat pe piaţa din Europa, în primele nouă luni
Înmatriculările de autoturisme în Europa au crescut în luna septembrie, a doua lună de creştere consecutivă după 13 luni de declin, iar piaţa din România a înregistrat un avans de peste patru ori mai mare decât media europeană, arată datele publicate marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters.
Potrivit ACEA, 1,049 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna septembrie 2022 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 7,9% comparativ cu luna septembrie 2021. Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat o creştere şi mai puternică, cu un avans de 9,6% în ritm anual. Toate marile pieţe auto din UE (Germania, Franţa, Spania şi Italia) au înregistrat creşteri ale înmatriculărilor, în frunte cu Germania şi Spania care au înregistrat creşteri de două cifre (14,1%, respectiv 12,7%), urmate de creşterile mai modeste din Franţa (5,5%) şi Italia (5,4%).
În România, înmatriculările de autoturisme au crescut cu 33,4% în ritm anual în luna septembrie, până la 11.927 de unităţi, acesta fiind a patra cea mai mare creştere procentuală înregistrată în Europa.
De asemenea, în primele nouă luni ale acestui an, piaţa auto din România a înregistrat un avans de 7,9%, până la 95.276 autoturisme, în timp ce în Europa, vânzările de autoturisme au scăzut cu 9,7%, până la 8,271 milioane de autoturisme, iar în UE au scăzut cu 9,9% până la 6,784 milioane de unităţi.
În rândul marilor producători generalişti, vânzările liderului european Volkswagen au crescut cu 25,7% în luna septembrie, graţie unor creşteri puternice înregistrate în cazul mărcilor Skoda (50,5%) şi Audi (40,9%). Pentru grupul Stellantis, vânzările au crescut cu doar 0,3%, în condiţiile în care creşterea vânzărilor de automobile marca Peugeot a fost contracarată de scăderea vânzărilor de automobile marca Jeep.
În ceea ce priveşte vânzările grupului Renault, acestea au scăzut cu 1,2% în luna septembrie, până la 85.132 de unităţi, într-un context în care vânzările de automobile marca Renault au scăzut cu 8,7%, însă vânzările de automobile marca Dacia au crescut cu 11,3% până la 37.009 de unităţi.
Pe primele nouă luni ale acestui an, marca Dacia a înregistrat o creştere a vânzărilor de 14,3% în ritm anual, în timp ce majoritatea mărcilor au înregistrat scăderi. Un număr de 321.461 de automobile marca Dacia au fost înmatriculate în Europa în primele nouă luni ale acestui an, devansând înmatriculările unor mărci precum Fiat, Citroen, Opel sau Seat.
Chiar dacă vânzările de automobile în Europa au crescut pentru a doua lună la rând, ele rămân cu mult sub nivelul din 2019, în condiţiile în care constructorii auto se confruntă în continuare cu o serie de probeleme precum lipsa de cipuri şi criza energetică.
Agenţia de evaluare S&P Global Mobility a estimat recent că producţia realizată de constructorii europeni de automobile ar putea scădea cu peste un milion de unităţi pe trimestru, începând de la finele acestui an şi până la finele lui 2023, din cauza costurilor mari la energie care vor afecta lanţurile de aprovizionare, notează Agerpres.
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 8,1%. Autoturismele ecologice au depăşit cota de piață de 20%
Pe piaţa naţională, topul primelor zece mărci de autoturisme şi autovehicule comerciale este condus de Dacia – cu 27.992 de unităţi, urmată de Ford (9.332), Toyota (8.223), Renault (7.677), Hyundai (7.473), Volkswagen (6.818), Skoda (6.405), Mercedes Benz (5.367), Peugeot (3.232) şi BMW (2.209).
În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 43,8%, în creştere cu 0,2% faţă de 2021, urmat de Clasa C – cu o cotă de 25,8% (-2,3%) şi Clasa B – cu o cotă de 18,2% (-2,6%).
Potrivit sursei citate, în funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele nouă luni din acest an, motorizările pe benzină au înregistrat o scădere de 2,1% faţă de perioada similară din 2021, până la o pondere de 65,1%. Autoturismele echipate cu motoare diesel raportează o scădere de 6,8%, de la an la an şi deţin o cotă de 14% din total înmatriculări.
Pe de altă parte, autoturismele “electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns la o cotă de piaţă de 20,9%, care depăşeşte cu 6,9% şi 6.534 unităţi cota deţinută de motoarele diesel.
La nivel general, autoturismele full electrice deţin o cotă de 8,2% din piaţă, în primele nouă luni ale anului 2022, faţă de anul 2021 când reprezentau doar 2,2%.
Datele APIA arată că, în general, autoturismele “verzi” au performat, în anul 2022, achiziţiile din această categorie aproape s-au dublat (+89%), comparativ cu perioada similară a anului trecut. Pe acest fond, vânzările de autoturisme 100% electrice au crescut cu 304,9%, iar cele plug-in hybrid cu 53,7%.
În primele nouă luni ale acestui an, primele cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring – cu 4.168 unităţi (creştere de 64 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent), Tesla Model 3 – cu 584 de unităţi (creştere de 26 ori faţă de 2021), Volkswagen e-UP! – cu 367 de unităţi (+31,1%), Hyundai Kona – cu 310 unităţi (+42,9%) şi Tesla Model Y – cu 192 unităţi (fără înmatriculări în primele nouă luni din 2021).
Pe segmentul autoturismelor Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 288 unităţi (+88,2%), urmată de Renault Captur (204 unităţi, +4,6%), Mercedes Benz GLE (193 unităţi, +55,6%), Mercedes Benz GLC (170 unităţi, +7,6%) şi Hyundai Tucson (169 de unităţi, +56,5%).
De asemenea, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc Toyota Corolla – cu 1.873 unităţi, în creştere cu 12% faţă de 2021, urmată de Toyota C-HR – cu 1.558 unităţi (+5,3%) şi Toyota RAV4 – cu 1.276 unităţi (+12%).
Conform APIA, autoturismele cu tracţiune integrală (4×4) deţin o cotă de piaţă de 20,9%, corespunzătoare unui volum total de 19.671 de unităţi, în creştere cu 1,6% faţă de anul 2021, când se înregistrau 19.352 de unităţi.
Referitor la tipul proprietarului, din ianuarie până în septembrie 2022, cele mai multe achiziţii de autoturisme au fost realizate de către persoanele juridice (59%), iar diferenţa de 41% a revenit persoanelor fizice.
La categoria autovehicule uşoare, în intervalul de analiză, se remarcă o scădere de 16,1%, evoluţie opusă faţă de cea a autoturismelor (+8,1%). În acest context, majoritatea mărcilor şi modelelor sunt în teritoriul negativ în raport cu perioada similară a anului trecut, notează APIA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News