Data publicării:

Dacia a oprit activitatea de montaj şi caroserie până în 2 mai, având probleme cu aprovizionarea

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
dac
dac

Uzina de la Mioveni a oprit, de vineri şi până în 2 mai, activitatea de montaj şi caroserie, din cauza problemelor cu aprovizionarea unor piese de către furnizorii constructorului.

Potrivit reprezentantilor Dacia, a încetat doar activitatea de montaj şi caroserie, departamentele de mecanică şi logistică urmând să lucreze ca până acum, iar disfuncţionalităţile cu livrarea de piese din partea unor furnizori nu au legatură cu situaţia din Japonia, fiind determinate de dificultăţile de natură financiară pe care le au furnizorii, , scrie Mediafax.

Astfel, sunt probleme de mai multe luni cu livrarea unui tip de motor şi a unor piese de caroserie, iar încetarea activităţii de montaj va afecta producţia de automobile pe durata menţionată.

În prezent, producţia zilnică a uzinei de la Mioveni este de 1.377 de automobile, iar ultima oprire a producţiei a avut loc în martie 2009, pe fondul instalării crizei financiare.

Mai mulţi producători auto au probleme de aprovizionare cu piese din cauza dezastrului natural din Japonia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel