Dacă te apropii de acest copac faci închisoare! (video)
Există în lume cel mai bine protejat copac din lume. Dacă te apropii de el, vei fi amendat și vei face închisoare!
Hyperion, un arbore din specia sequoia de coastă (Sequoia sempervirens), a intrat în Cartea Recordurilor la cei 115.92 metri ai săi, ca fiind cel mai înalt din lume. Din păcate, de atunci au apărut și problemele sale. Descoperit în 2006 în Parcul Național Redwood din California, acesta a atras curioși de tot felul, iar unii nu l-au tratat cu respectul cuvenit. Recent, conducerea parcului a anunțat că oricine este prins în apropierea copacului riscă până la șase luni de închisoare și o amendă de 5.000 de dolari, informează CNN.
Arborele se află în adâncul parcului și nu are niciun traseu care să ducă la el. Cu toate acestea, a fost găsit cu ajutorul prezentărilor care i-au fost făcute de tot felul de bloggeri. „Hyperion este situat în afara traseului, printr-o vegetație densă și este nevoie de o tăiere intensă a tufișurilor pentru a se ajunge la el”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul parcului național. „În ciuda călătoriei dificile, popularitatea crescută datorată bloggerilor de călătorii și site-urilor de Internet a acestui copac din afara traseului a dus la devastarea habitatului din jurul lui Hyperion”, se mai precizează în comunicat. „În calitate de vizitator, trebuie să decideți dacă veți face parte din conservarea acestui peisaj unic sau veți face parte din distrugerea lui?”, se arată pe site-ul rezervației. Cei care aleg a doua variantă vor plăti scump.
Din cauza semnalului slab de GPS și telefonie mobilă, există riscul ca dacă un turist se pierde sau este rănit în zonă să nu poată fi salvat, a declarat Leonel Arguello, șeful resurselor naturale al parcului. Pe lângă eroziunea și daunele cauzate la baza copacului, numărul mare de vizitatori duce la probleme de mediu - "Oamenii lasă hârtie igienică folosită și deșeuri, nu este bine", a spus Arguello. În plus, zona este amenințată de incendiile de pădure, care sunt tot mai frecvente și extinse în California.
Nucul, alt copac protejat de lege
Regula este valabilă indiferent dacă cetăţenii vor să taie un singur pom din această specie sau mai mulţi, chiar dacă este vorba de propria curte, scrie avocatnet.ro. Nucul este o specie de pom protejată de lege în momentul de faţă. Astfel, persoanele fizice sau juridice care au nuci pe proprietate şi vor să-i taie sunt obligate să ceară o autorizaţie, pentru obţinerea căreia trebuie îndeplinite anumite condiţii. Cultura nucului din categoria pomi răzleţi (adică situaţi la distanţă unii de alţii) este reglementată în mod special de Legea pomiculturii nr. 348/2003. Potrivit acestui act normativ, tăierea nucilor răzleţi, indiferent de proprietar, se face în baza unei autorizaţii. Indiferent de sistemul de cultură despre care este vorba (extensiv, intensiv, superintensiv sau pomi răzleţi), actul normativ stabileşte că tăierea nucilor în lipsa autorizaţiei poate fi sancţionată de autorităţi cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News