Data actualizării:
Data publicării:

Dacă ai următoarea zodie, pregătește-te! Din luna mai, altfel va fi viața ta

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Începând cu luna mai, viața unei zodii se va schimba radical.

Alegeri prezidentiale 2024

„Aparent, aprilie este o lună care îţi prieşte mai mult. Soarele este în semnul tău, Mercur este în semnul tău. Dar Marte va intra în Peşti pe 15 aprilie. Există dorinţă, chef de viaţă, curaj, iniţiativă, dar va fi mai greu să pui în practică ceea ce îţi doreşti. La începutul anului, în horoscopul anului 2022, am menţionat că în prima parte a anului trebuie să faci un pas în spate. Despre asta este vorba. Cel puţin până în mai, când Jupiter va intra în semnul tău. Poate atunci vei pune în practică ceea ce îţi doreşti. Momentan, eşti în ape tulburi şi mergi aşa, la înaintare, cercetezi. Nu e luna în care să te arunci. Aş folosi Luna Plină din data de 16 aprilie ca să îmi dau seama dacă sunt în relaţiile care trebuie, parteneriatele profesionale, dacă am ştiut undeva să pun limite, dacă undeva am fost onest faţă de mine. Deci, în prima parte a lunii simţi că nu e nimeni ca tine, dar în a doua parte a lunii nu prea eşti în apele tale, trebuie să faci pasul înapoi. poate l-ai făcut deja, dar acum trebuie să îl şi conştientizezi.

Este o energie feminină în luna aprilie pentru tine. Treci de la partea raţională cu Marte în Vărsător de la începutul anului, la partea aceasta de Peşti, care dizolvă totul în jur sau care se adaptează în funcţie de ceea ce se întâmplă. Îţi atrag atenţia că la locul de muncă pot fi momente de confuzie. Ori îţi este frică, ori colegii nu sunt foarte deschişi faţă de tine. Eşti suspicios. E ceva ce nu îţi convine, e ceva ce te ţine într-o stare de anxietate. Deci, în prima parte a lunii simţi că faci, dar nu o să poţi concretiza, iar în a doua parte a lunii este clar că e nevoie de grijă pentru emoţiile tale, pentru sănătate, eliberarea de tot ce este toxic în viaţa ta. 

Şi pentru că Venus, planeta relaţiilor, intră în casa a 12-a, e clar că e o perioadă de simbioză poate cu persoana iubită, de iertare, de compasiune şi o perioadă de retragere”, a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews și redactor șef Astrosens, despre Berbec și cei cu ascendent în această zodie. „Din mai, îţi garantez că altfel va fi viaţa ta!”, a conchis Daniela Simulescu.

Citește și: Horoscop rune 11 - 17 aprilie 2022. Voropchievici se bucură pentru o zodie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel