D.C. Popescu (PNL) duce USR în judecată! ”Trebuie să scăpăm de mizeria ASTA”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Dan Cristian Popescu
Dan Cristian Popescu
Viceprimarul PNL Sector 2, Dan Cristian Popescu, anunţă că l-a dat în judecată pe consilierul local USR Adrian Alexandru.

Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2, anunţă că a demarat acţiunea de chemare în instanţă a consilierului local USR Adrian Alexandru. 

"În ultimul an de zile am fost supus unor atacuri mârșave și fără niciun fundament, am fost denigrat și acuzat fără dovezi de politicieni mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, care încearcă să își clădească o carieră politică pe baza acțiunilor mele.
Atacurile sunt venite coordonat și din diferite zone ale politicii.

Începând de acum, nu voi mai tolera niciun derapaj la adresa mea și îi voi chema pe toți în instanță pentru a dovedi cele spuse public.
De la injurii și amenințări până la atacuri care îmi vizează familia sau cunoscuții, toate aceste persoane, care în spațiul public pozează în salvatori ai românilor nu încetează să inventeze fapte și acțiuni care nu îmi aparțin", a scris Dan Cristian Popescu pe Facebook.

D.C. Popescu: "Va trebui să probeze în instanță toate declarațiile publice la adresa mea"

"Pe această cale îl anunț pe consilierul USR sector 2, Adrian Alexandru, că am demarat procedura de chemare în judecată și că va trebui să probeze în instanță toate declarațiile publice la adresa mea.

În perioada următoare îmi voi găsi timp, alături de echipa mea de avocați, pentru a analiza toate celelalte ieșiri ale politicienilor implicați în hora împotriva lui Popescu și voi acționa ca atare. Pentru a rămâne sănătoși #Aca2ă, trebuie să scăpăm inclusiv de mizeria din politică!", transmite viceprimarul liberal Dan Cristian Popescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel