Data publicării:

Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, strop de speranţă pentru zeci de mii de români

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfânta Parascheva / sursa foto: Agerpres
Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfânta Parascheva / sursa foto: Agerpres

În fiecare an, pe 14 octombrie, are loc sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, ocrotitoarea Moldovei. Iată câteva impresii de la faţa locului!

La Iaşi continuă pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Este unul dintre cele mai importante evenimente religioase din ţara noastră, iar în cele două zile care s-au scurs de când a început pelerinajul, peste 50.000 de persoane s-au închinat deja la racla cu moaşte, potrivit RADOR.

Câteva mii de credincioşi, preoţi, studenţi la teologie şi maici din mănăstirile din Moldova au participat, aseară, la o procesiune în care racla a fost purtată pe străzile din centrul Iaşului. În procesiune au fost purtate şi moaştele altui sfânt, care au fost aduse de la Mănăstirea Neamţ. Cele două oraşe au fost depuse în baldachinul special amenajat în curtea mitropolitană pentru ca pelerinii să se poată închina la ele până la 15 octombrie. Potrivite colegilor de la Radio Iaşi, noaptea trecută peste 1.000 de oameni aşteptau la rând pe culoarul special amenajat, pe străzile din jurul Mitropoliei Moldovei, să ajungă la racla cu moaştele celor doi sfinţi. Între timp, autorităţile împreună cu reprezentanţii Crucii Roşii au organizat trei puncte medicale avansate pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie. Până acum, în cele două zile de pelerinaj, 80 de persoane au solicitat asistenţă medicală.

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Ionuţ Grădinaru a declarat: "Vor fi trei corturi: unul amplasat în curtea Mitropolie Iaşi, deservit de către ISU şi SMURD, un cort în curtea Mitropolie Iaşi deservit de voluntarii de la Crucea Roşie şi un cort în zona sediului Serviciul de protecţie civilă din cadrul Inspectoratului, în apropierea coloanei de pelerini. De asemenea, pentru operativitate, pe lungimea traseului de pelerini, vom interveni şi cu două ATV-uri şi două motociclete de intervenţie rapidă."

Pentru ce se roagă românii?

Colegii de la Radio România Iaşi au aflat de la oameni pentru ce se roagă:

- Pentru sănătate, pentru copiii mei, pentru prieteni, pentru cunoscuţi, pentru necunoscuţi şi binele ţării. Să ne fie bine nouă, ca români suferim prea mult

- Pentru sănătate, pentru bine şi pentru mulţumire

- Pentru sănătate, pentru pace în lume, pentru pace în Ţara Românească

- Ajutor pentru părinţi, pentru familie, pentru copii

După doi ani de restricţii sanitare, în acest an, manifestările se vor desfăşura ca înainte de pandemie, a precizat primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica. "Data de 14 este dedicată sărbătorii religioase Sfânta Cuvioasă Parascheva, cu slujba din faţa Catedralei Mitropolitane şi unde aşteptăm, de asemenea, un număr mare de participanţi. Şi data de 15 este dedicată spectacolului. Pe timpul zilei va fi un spectacol de muzică populară, cu cântece româneşti, la care se adaugă spectacol de seară dedicat încoronării regelui Ferdinand şi multe alte surprize pe care le oferim celor care vor dori să vină, încheiate cu un foc de artificii", a spus edilul.

Anul acesta sunt așteptați peste 300.000 de oameni

Aproximativ 300.000 de credincioşi din ţară şi străinătate sunt aşteptaţi să ajungă, în perioada 8-16 octombrie, în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, pentru a se închina la racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva, care sâmbătă dimineaţă au fost aşezate într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, scrie Agerpres. De asemenea, credincioşii se pot închina şi la moaştele Sfântului Paisie, de la Neamţ, care au fost aduse la Iaşi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel