Cutremurul din România, resimţit în 4 regiuni din Ucraina și în Republica Moldova
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Cutremurul din România, resimţit în 4 regiuni din Ucraina și în Republica Moldova
Cutremurul din România, resimţit în 4 regiuni din Ucraina și în Republica Moldova
Cutremurul de 5,4 grade pe scara Richter care a avut loc, joi dimineaţă, în România a fost resimţit şi în regiunile ucrainene Odesa, Cernăuţi, Hmelniţki şi Ivano-Frankivsk, dar şi pe teritoriul Republicii Moldova, transmite Centrul principal de control special din Ucraina.

"Epicentrul cutremurului a fost pe teritoriul României, în zona Munţilor Vrancei, la 125 de kilometri de graniţa cu Ucraina, la o adâncime de aproximativ 146 de kilometri" - a precizat centrul.

Constantin Ionescu (INCDFP): Cutremurul din această dimineaţă nu produce replici

Activitatea seismică din Vrancea este una normală, iar cutremurul cu magnitudinea 5,4 care a avut loc în această dimineaţă nu produce replici, a declarat, joi, Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). 

'Cutremurul din această dimineaţă a avut intensitate V şi s-a produs la o adâncime de 148 de kilometri, în funcţie de numărul de staţii care au fost introduse în localizare. Este un cutremur moderat în activitatea seismică din zona Vrancea şi nu produce replici. Totul este în limite normale', a precizat şeful INFP, conform Agerpres.

Un cutremur cu magnitudinea 5,4 s-a produs joi dimineaţa, la ora locală 6:50, în judeţul Buzău, potrivit datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Seismul s-a produs la adâncimea de 148,8 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 73 km est de Braşov, 72 km nord-est de Ploieşti, 117 km vest de Brăila, 120 km vest de Galaţi şi 122 km nord de Bucureşti. După înregistrarea automată a cutremurului, INCDFP va face şi o revizuire manuală, care va arăta exact magnitudinea şi adâncimea la care s-a produs seismul din această dimineaţă.

Cel mai mare seism din acest an s-a produs în data de 16 ianuarie 2022 şi a avut magnitudinea de 4,4, în timp ce anul trecut a fost înregistrat pe data de 26 mai un cutremur cu o magnitudine de 4,7 pe Richter.

Acesta este cel mai puternic seism din ultimii doi ani şi jumătate. În 31 ianuarie 2020 a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe Richter în, judeţul Vrancea, la adâncimea de 121 de kilometri. Un cutremur mai mare, cu magnitudinea 5,8 pe Richter, a avut loc în octombrie 2018, în judeţul Buzău. 

Citește și - Singurul român care, la cutremur, iese pe ușă încălțat în câteva secunde

Triatlonul este sportul oamenilor rezistenți, al sportivilor de fier, însă este și sportul celor care se încalță repede.

Alex Ion, cel mai rapid triatlonist din istoria României la proba de Half Ironman, face antrenamente speciale de… încălțat!

”Doar în sezon mă antrenez, când mă pregătesc pentru cursele foarte rapide. Îmi ia cam 10-15 secunde, maxim. Toate sunt pregătite, sunt exact la îndemână ca să pot să le iau repede”, a zis Alex Ion, recordmen național triatlon în proba de Half Ironman.

El glumește și spune că la cutremur ar fi singurul om care iese încălțat din casă

”Pot să mă încalț repede și să fug” – Alex Ion, recordmen național triatlon în proba de HalfIronman.

Alex Ion este primul și singurul român care a terminat în mai puțin de 4 ore o cursă Half Ironman. El a făcut acest lucru chiar de două ori, mai întâi la Belgrad și, la o săptămână distanță, la H3RO Mamaia, unde și-a corectat propriul record național, terminând cursa în 3 ore, 55 de minute și 36 de secunde. El spune că secretul formei foarte bune a stat și în… pizza. 

”În ultimele trei săptămâni am mâncat o grămadă de pizza. În rest nu am mâncat nimic special. E una dintre cele mai safe lucruri pe care le poți mânca înainte de o competiție” – Alex Ion, recordmen național triatlon în proba de Half Ironman, campion H3RO Mamaia 2022. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel