Data publicării:

CUTREMURĂTOR: "L-am găsit pe Năstase încătușat și cu sânge la gât"

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Stiri
WhatsApp

Unul dintre polițiștii care a fost trimis în locuința lui Adrian Năstase, în iunie 2012, ofițerul Marian Popa, a făcut declarații cutremurătoare în fața instanței. Vineri, el a dat cu subsemnatul la Înalta Curte de Casație și Justiție. A dat declarații în dosarul în care medicul Șerban Brădișteanu a fost judecat pentru că ar fi încercat să tergiverseze punerea în executare a deciziei instanţei.

"Eu eram jos şi a venit la un moment dat fiu-su să ne spună că ta-su a încercat să se împuşte. Eu atunci am urcat să văd ce e sus. Vă daţi seama, când am auzit că s-a împuşcat, am crezut că-l găsesc pe Năstase cu jumate' de cap", a spus ofiţerul Marian Toma, potrivit Realitatea.

"Încătuşat şi cu ceva sânge la gât"

Ofițerul a continuat: "Când am intrat, am văzut că Adrian Năstase era în fundul încăperii, pe o canapea, încătuşat şi cu ceva sânge la gât. Costea era la trei-patru metri de el, se uita la el. M-am dus la Năstase, era cooperant şi lucid, vă daţi seama că eram eu mai agitat decât el. M-am dus aşa la el, m-am uitat un pic şi l-am întrebat: «Cu ce aţi tras, calibru mic, 5 mm?». El a spus: «Am tras cu 9 mm»".

"Acolo curgea sânge"

"Fiind rănit, mi-era să nu se rănească şi mai tare. Vă daţi seama, acolo curgea sânge. Eu m-am dus imediat şi am chemat Salvarea", a adăugat Toma.

Fostul premier a fost dus la Spitalul Floreasca. Polițiștii nu au avut acces la salonul în care era Adrian Năstase, pentru că acolo era "un mediu septic". Polițiștii au refuzat pentru că nu puteau părăsi locul pentru a se deplasa într-o altă cameră a spitalului.

Procesul medicului Brădişteanu se va relua în 29 ianuarie, cu audierea altor martori, printre care şi Viorel Vasile, fost director al Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, în prezent adjunct al şefului Poliţiei Române.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel