Data publicării:

Cutremur Turcia. MAE, informaţii despre românii care se aflau acolo

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
cutremur
cutremur

Ministerul Afacerilor Externe a transmis o informare privind demersurile consulare întreprinse în Turcia, după cutremurul din provincia Denizli. Consulatul din Izmir nu a fost notificat privind existența unor cetățeni români printre persoanele afectate.

"Consulatul General al României la Izmir urmărește îndeaproape evenimentele legate de cutremurul produs la data de 8 august, în provincia Denizli, Republica Turcia. Reprezentanții oficiului consular au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate.

Până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat consulatul cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul oficiului consular nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident", arată un comunicat al MAE transmis joi seară, la solicitarea Mediafax.

Unde pot suna românii care au probleme

Cetățenii români afectați pot solicita asistenţă consulară la următorul număr de telefon al Consulatului General al României la Izmir: +90 232 4650463, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +90 530 4150077.

Consulatul General al României la Izmir monitorizează cu prioritate situația şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, dacă situația o va impune, mai transmite MAE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel