Data publicării:

Cutremur puternic, de suprafață, în Turcia, în urmă cu scurt timp 

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Un seism cu magnitudinea 5,2 a lovit provincia anatoliană Nigde din Turcia, conform unui anunţ făcut sâmbătă de centrul de monitorizare seismică Kandilli, transmite DPA.

Epicentrul seismului a fost localizat în districtul Bor, la aproximativ 350 de kilometri vest de regiunea de la graniţa turco-siriană ce a fost devastată recent de un seism foarte puternic.

Înainte de acesta, cel puţin alte 7 cutremure de peste 4 magnitudine au fost înregistrate în Turcia începând de vineri seară, conform Autorităţii turce pentru dezastre (AFAD).

Nu au fost raportate victime sau pagube materiale.

Aceste seisme s-au produs la puţin peste două săptămâni după cutremurul devastator produs în sudul Turciei şi soldat cu peste 50.000 de morţi în Turcia şi Siria vecină. Conform ultimului bilanţ, peste 44.000 de oameni au murit doar în Turcia în urma acestui seism.

Cutremurul devastator produs la 6 februarie a fost urmat de peste 9.000 de replici şi a distrus sau afectat puternic peste 173.000 de clădiri, lăsând peste 2 milioane de oameni fără adăpost, conform datelor autorităţilor turce.

Experții turci vor să liniștească populația: "Riscul de cutremur nu a crescut la Istanbul"

Cutremurul care a lovit sudul Turciei şi Siria la 6 februarie a reînviat temerile celor 16 milioane de locuitori ai Istanbulului, situat în apropierea faliei din Anatolia de Nord. Însă, riscul, mare, "nu a crescut" pentru acest megalopolis, dă asigurări un eminent seismolog turc, citat vineri de AFP.

"Riscul nu a crescut (la Istanbul) pentru că vorbim de sisteme complet diferite", recentul cutremur cu magnitudinea 7,8 producându-se pe o altă falie, aşa-numita falie din Anatolia de Est, a explicat pentru AFP profesorul Dogan Kalafat, directorul Centrului de monitorizare şi evaluare seismică de la renumitul Observator Kandilli din Istanbul.

Cu toate acestea, este pregătit megalopolisul Istanbul, care se întinde pe două continente şi unde clădiri de apartamente şi zgârie-nori au răsărit în ultimii ani ca ciupercile, pentru un "Big One"?

Cât de pregătit este Istanbulul pentru un mare cutremur



"Aş vrea să o spun dar, din păcate, este un oraş foarte mare, cu prea multe clădiri construite prost", deplânge profesorul Kalafat, care denunţă utilizarea cimentului de slabă calitate şi construcţia unor cartiere întregi pe "teren moale".

În aşteptarea unui posibil seism major, "trebuie să folosim bine timpul. Trebuie să construim case rezistente la cutremur pe soluri solide. Aceasta este cea mai importantă măsură de precauţie de adoptat", subliniază seismologul, care păstrează vie memoria seismului mortal din august 1999, care a ucis o mie de persoane la Istanbul.

O sută zece oameni de ştiinţă lucrează la Observatorul Kandilli, fondat în 1868, dintre care 25 la centrul condus de profesorul Kalafat, o clădire cu două etaje construită pe malul Bosforului "pe sol solid", precizează omul de ştiinţă.

La parter, seismologii se schimbă la fiecare opt ore în faţa unui şir de ecrane de computer pentru a monitoriza replicile care au zguduit solul Turciei de la seismul devastator care a ucis peste 43.500 de persoane în această ţară.

În faţa lor, pe un perete înalt de cel puţin cinci metri, se află un ecran uriaş cu date în timp real, similare electrocardiogramelor, de la cele 260 de staţii seismice răspândite în toată ţara.

"Nouă mii de replici s-au produs în Turcia din 6 februarie", tot atâtea mişcări telurice ca în "şapte până la opt luni în perioade normale", a explicat Kalafat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel