'Propunerea pe care o are Guvernul în momentul de faţă de majorare a plafonului pentru noua primă casă are în vedere a păstra o piaţă care poate, altminteri, să fie sub presiune, legat de faptul că unii oameni câştigă mai mult, alţii mai puţin, unii stau pe ajutoare de şomaj... Situaţie care nu încurajează, în orice caz, investiţiile imobiliare. Punctul de vedere al Direcţiei din care fac parte este că o majorare a plafonului trebuie tratată cu foarte multă prudenţă. A existat chiar şi în CNSM o propunere în acest sens, respectiv de transformare mai degrabă într-un program cu caracter social a sistemului de 'Prima Casă'. El se transformase într-un program care ducea la cumpărarea de case de vacanţă, case pentru închiriere, or nu aici este obiectivul pe care l-a avut Guvernul în momentul în care a lansat acest program', a declarat Rădulescu.
Vor crește prețurile
Reprezentantul Băncii Naţionale a menţionat că, în măsura în care se va majora plafonul de garantare din fonduri publice la acest program, 'va antrena în mod inevitabil o tendinţă de creştere a preţurilor pieţei, nu putem să evităm aşa ceva'.
'Sigur că, în măsura în care se va majora plafonul de garantare din fonduri publice, va antrena în mod inevitabil o tendinţă de creştere a preţurilor pieţei, nu putem să evităm aşa ceva şi numai dacă are o amploare mare. Dacă se vor da 10.000 de credite este una, dacă se vor da 50.000 de credite este alta. Personal, aş fi mai prudent, nu aş merge la ideea de dublare a plafonului de la 70.000 la 140.000 de euro. Ar trebui să o luăm uşor-uşor, în cazul în care va mai fi nevoie. Să nu uităm că înainte de apariţia acelei blestemăţii care a fost darea în plată, piaţa imobiliară se aşezase foarte bine, iar 'Prima Casă' putea foarte bine să dispară. A apărut acea ciudăţenie ca nicăieri pe faţa pământului şi piaţa imobiliară s-a blocat în ultimul hal. Nu suntem acum în această situaţie, dar oricum ar fi mai e de lucru până să avem o piaţă funcţională a creditului ipotecar', a subliniat oficialul BNR, conform Agerpres.
Pe data de 9 iulie, Guvernul a aprobat, în primă lectură, Programul 'Noua casă', una dintre prevederile acestuia fiind majorarea plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”