Data publicării:
CUTREMUR în Iran, aproape de o centrală nucleară
Un cutremur cu magnitudinea 4,5 s-a produs în regiunea sud-vestică a Iranului, unde se află centrala nucleară din Bushehr, a informat Institutul american de geofizică (USGS), citat de AFP.
Seismul, cu o adâncime de 10 kilometri, a zguduit o zonă aflată la 17 kilometri sud-est de oraşul Borazjan, la ora locală 06:49 (03:19 GMT), potrivit site-ului institutului american, citat de Agerpres. Cutremurul a fost resimţit în localitatea Bushehr, unde se află centrala nucleară cu acelaşi nume, potrivit agenţiei de presă iraniene Irna.
Pe moment nu au fost raportate daune sau victime, a precizat Irna, care-l citează pe directorul celulei de criză la nivel de provincie, Jahangir Dehghani. Seismul s-a produs la două săptămâni după ce un cutremur cu magnitudinea 5,1 a lovit aceeaşi zonă, fără a produce victime sau pagube semnificative.
Centrala Bushehr, care produce 1.000 de megawaţi, a fost construită de Rusia după mai mulţi ani de întârzieri, şi deschisă oficial în septembrie 2011. În 2016, companiile ruseşti şi iraniene au început să construiască alte două reactoare de 1.000 de megawaţi la Bushehr. Se preconizează că lucrările la acestea vor dura 10 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News