Data publicării:
Cutremur de 4.2 grade pe scara Richter în România. L-ai simțit?
Un cutremur cu o magnitudine de peste 4 grade a avut loc în Hunedoara, fiind puternic resimțit de rezidenții din zonă.
Institutul Național de Fizica Pământului a transmis că în ziua de 16.07.2022, 10:39:24 (ora României), s-a produs în Transilvania, Hunedoara un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.2, la adâncimea de 5 km. Cutremurul s-a produs la 86km SV de Sibiu, 121km N de Craiova, 137km NV de Pitesti, 161km S de Cluj-Napoca, 165km E de Timisoara, 177km SE de Arad, 186km V de Brasov, 216km SE de Oradea, 221km V de Ploiesti, 227km E de Belgrade.
Vor mai fi replici?
Corespondentul Antena3 Gabriela Mladin a transmis de la Târgu-Jiu că „încă culegem informații, ca să vedem dacă în județ s-a resimțit acest cutremur, un cutremur destul de puternic.”
”Cutremurul s-a produs în Hunedoara, la ora 10:30, de 4,2 grade, la o adâncime de 5 kilometri. La Gorj, în Târgu Jiu, cutremurul s-a simțit puternic, eram în casă și inițial am auzit un sunet, ca și cum ar fi fost vibrații, abia mai apoi s-a cutremurat casa. Acest cutremur a fost puternic, am crezut că a avut loc o explozie, ne-am panicat, am ieșit toți afară din casă, iar în stradă se aflau alți vecini care, de asemenea, erau foarte speriați și se întrebau ce s-a întâmplat. Evident că oamenii au fost panicați și sunt în continuare, pentru că nu știu dacă vor mai exista alte replici. Așteptăm ca autoritățile să lămurească toată această problemă, să vedem dacă mai există replici”, a mai spus Mladin.
Dragoș Preda: ”Undele scurte, cele mai sigure în caz de cataclism”
Dragoș Preda a vorbit la DC NEWS despre rolul Societății Naționale de Radiocomunicații, dar și despre importanța infrastructurii critice pentru România.
"Peste tot toate statele au o astfel de companie pentru că aici vorbim despre infrastructură critică. Aici vă dau exemplu a ceea ce tocmai s-a întâmplat în flancul estic al statului român și anume în Ucraina. Ca urmare a bombardamentelor și oricine poate, și spectatorii dumneavoastră pot să vizioneze acest lucru când caută pe Google: ca urmare a acestor bombardamente, venind în sprijinul Ucrainei, Regatul Unit al Marii Britanii a decis să revină asupra unei infrastructuri despre care inclusiv în România se vorbea despre renunțarea la ea, la undele scurte, tocmai pentru că acestea sunt cele mai sigure, mai ales în cazul unei conflagrații sau în cazul unui cataclism, că vorbim de cutremurul, inundații etc.", a declarat Dragoș Preda, directorul general al Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (RADIOCOM).
Te-ar mai putea interesa și: Ce s-ar putea întâmpla în cazul unui cutremur în București. Vâlcu: Pompierii ar putea ajunge doar de pe o capotă pe alta la urgențe
Cutremur 13 iulie 2022 în România
În ziua de 13 iulie 2022, la ora 12:04:17 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU, un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.9, la adâncimea de 20 kilometri.
Mai mulți locuitori din Buzău au spus că au simțit cutremurul.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 83km V de Braila, 86km V de Galați, 90km NE de Ploiești, 107km E de Brașov, 127km S de Bacău, 128km NE de București, 175km E de Pitești, 190km NE de Ruse, 192km NV de Constanta, 200km S de Iași.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News