Cutremur de 4.2 în Vrancea, joi dimineața
Vrancea a fost zguduită de un cutremur cu magnitudine 4.2, joi dimineaţă, a anunţat Institutul Naţional de Fizică a Pământului.
Cutremur de 4.2 în zona Vrancea. Potrivit infp.ro, seimsul a avut loc la o adâncime de 114 kilometri, în apropierea localităţilor: Ramnicu Sarat (36 km), Focsani (40 km), Buzau (51 km),Covasna (51 km), Marasesti (53 km).
Anul 2013 va avea o activitate seismică intensă, însă vor fi cutremure de mică intensitate, care nu vor provoca victime sau pagube materiale, a declarat, recent, directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu, scrie Realitatea.net.
"Cutremure vor fi multe, chiar foarte multe, dar asta şi pentru că avem o aparatură extraordinară care monitorizează cutremure foarte mici. Dar cutremure în care să moară cineva nu vom avea deocamdată. Un cutremur care să producă victime omeneşti şi pagube materiale trebuie să aibă peste 7 grade pe scara Richter. Nu este cazul încă să discutăm despre un asemenea cutremur. Cutremure de 6 grade pot fi oricând, dar acestea nu ne interesează pentru că nu pot produce pierderi de vieţi şi pagube. Ele sunt cam la 10 ani. Pot fi oricând, anul acesta sau la anul, dar nu au niciun fel de relevanţă asupra României. Am făcut cercetări pe bază de analiză istorică, ştiinţifică, a ceeea ce s-a întâmplat în ultimii 600 de ani în România. Nu poate fi un cutremur catastrofal, de 7 grade, în următoarea perioadă. În medie, sunt circa 350-400 de cutremure pe an", a declarat, pentru Mediafax, directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News