Cutremur cu magnitudine de 4,7 pe Marte. Oamenii de știință au găsit o explicaţie fără precedent
Află care este explicația oamenilor de știință cu privire la cutremurul de pe Marte.
Oamenii de ştiinţă au descoperit cauza a celui mai mare cutremur înregistrat pe suprafaţa planetei Marte şi au găsit o explicaţie neaşteptată.
Anul trecut, Marte a fost lovită de un seism cu magnitudinea 4,7 ale cărui vibraţii au fost resimţite pe întreaga planetă timp de cel puţin şase ore.
Cutremurul a fost detectat prima dată de sonda InSight a agenţiei spaţiale americane NASA, a cărui misiune include investigarea unor astfel de evenimente.
Oamenii de ştiinţă au crezut iniţial că semnalul era asemănător cu cel provenit de la impactul cu meteoriţi, aşadar au căutat indicii ale prezenţei unor cratere. Însă, cercetătorii au descoperit că nu aceasta era cauza evenimentului, numit "S1222a".
În schimb, cutremurul pare să fi fost rezultatul forţelor tectonice masive din scoarţa planetei Marte, conform oamenilor de ştiinţă. Acest lucru sugerează că Marte este o planetă mult mai activă din punct de vedere seismic decât se credea.
"Încă credem că Marte nu are nicio placă tectonică activă în prezent, aşa că acest eveniment a fost probabil cauzat de eliberarea de tensiune din crusta lui Marte", a declarat Benjamin Fernando de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, conducătorul studiului realizat de o echipă internaţională de cercetători.
"Aceste tensiuni sunt rezultatul a miliarde de ani de evoluţie; inclusiv răcirea şi micşorarea a diferitelor regiuni ale planetei, la viteze diferite. Încă nu înţelegem pe deplin de ce unele regiuni ale planetei par să fie supuse unui stres mai mare decât altele, dar rezultate ca acestea ne ajută să investigăm în continuare. Într-o zi, aceste informaţii ne pot ajuta să înţelegem unde ar fi sigur pentru oameni să trăiască pe Marte şi unde ar fi bine de evitat acest lucru", a adăugat Fernando.
Planeta Marte este mai mică în comparaţie cu Pământul, însă nu are oceane, prin urmare are o suprafaţă similară de uscat, de aproximativ 144 milioane de kilometri pătraţi. Acest lucru poate face dificilă scanarea pentru identificarea unor indicii de impact cu asteroizi, cum ar fi cratere sau nori de praf.
Pentru a face acest lucru, cercetători din întreaga lume - de la agenţia spaţială chineză până la cea din Emiratele Arabe Unite - au colaborat în cadrul căutărilor pe toată suprafaţa planetei. Potrivit oamenilor de ştiinţă, este pentru prima dată când toate misiunile orbitale din jurul planetei Marte au colaborat în cadrul unui singur proiect.
Cu toate acestea, nu a fost găsit niciun nou crater sau un semn de impact. Acest lucru i-a făcut pe cercetători să concluzioneze că sursa seismului a fost, de fapt, Marte însăşi şi nu un obiect care a lovit planeta.
Pentru Daniela Tirsch, coordonatoarea ştiinţifică a Camerei Stereo de Înaltă Rezoluţie a sondei spaţiale Mars Express a Agenţiei Spaţiale Europene, "acest experiment demonstrează cât de importantă este menţinerea unui set divers de instrumente pe Marte şi suntem foarte încântaţi că am contribuit la acesta pentru a completa abordarea multi-instrumentală şi internaţională din cadrul acestui studiu".
S1222a a fost unul dintre ultimele evenimente înregistrate de InSight înainte ca misiunea sondei să fie declarată încheiată, în decembrie 2022.
Echipa va utiliza informaţiile dobândite în cercetări viitoare, inclusiv în cadrul viitoarelor misiuni pe Lună şi pe Titan, satelitul natural al planetei Saturn.
Un studiu care detaliază aceste constatări, intitulat "O origine tectonică pentru cel mai mare cutremur pe Marte observat de InSight" ("A tectonic origin for the largest marsquake observed by InSight", a fost publicat marţi în jurnalul ştiinţific Geophysical Research Letters, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News