Data actualizării:
Data publicării:

Cutremur Albania. Replici resimţite până în Grecia. "Sunt copii şi bătrâni în stradă, se tem să intre în case"

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cutremurul care a lovit Albania noaptea trecută a avut replici care s-au simţit până în Grecia, în destinaţii populare de vacanţă, precum insula Corfu sau oraşul Salonic. 

În acelaşi timp, jurnalişti din Albania spun că seismul a fost cel mai puternic din ultimii ani, dar şi că oamenii sunt speriaţi şi nu vor să se întoarcă în case, de teama că o nouă replică ar putea lovi ţara.

În Grecia, a avut loc un cutremur de patru grade pe scara Richter, în zona Patra, dar care a fost resimţit în Corfu, Katerini, dar şi Salonic. Există în continuare posibilitatea unor replici care să fie resimţite în zona Greciei. 

"A fost un cutremur foarte puternic la Tirana, nu am mai trăit aşa ceva. Am ieşit cu toţii afară. Cutremurul de 6,4 pe Richter, iar epicentrul a fost la 30 km distanţă de Tirana, în zona coastei Mării Adriatice. Acolo, pe litoral, a fost dărâmat şi un bloc de 8 etaje. Sunt persoane rănite, în jur de 150, ştire confirmată de Ministerul Apărării, dar şi de Ministerul Sănătăţii. Şi la Tirana sunt 70 de persoane rănite. Se spune că sunt mari daune materiale, dar acum toate ştirile sunt neoficiale. Se vorbeşte şi de patru morţi, dar nu e o ştire confirmată. Primul cutremur a fost la ora 3,00 şi apoi la 3,50 dimineaţa. A fost foarte puternic, am ieşit toţi afară. Din păcate, nu se vede urgenţa civilă la noi, sperăm să se intervină acolo unde sunt pagubele cele mai mari foarte rapid. Erau afară copii mici, dar şi bătrâni, le e teamă să se întoarcă în case. Am mai avut un cutremur în septembrie, dar ăsta este mult mai puternic", a spus Eda Merepeza, jurnalist albanez, la Antena 3. 

"Zona unde s-a produs cutremurul este zonă seismică activă, acum o lună a mai fost unul cu magnitudine peste 5. Ce este de observat la acesta este că s-a produs la o adâncime foarte mică, de 10-15 km, iar intensitatea a fost în zona epicentrului de 9 grade pe scara Mercalli. Efectele sunt diminuate pe măsură ce ne depărtăm de epicentru" a declarat Constantin Ionescu, directorul INFP la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel