Data publicării:

Curtea Supremă a Scoţiei lasă pentru 21 octombrie decizia privind scrisoarea de amânare a Brexit-ului

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Curtea Supremă a Scoţiei a anunţat miercuri că îşi amână până la 21 octombrie decizia de a semna sau nu o scrisoare prin care să solicite amânarea Brexit-ului dacă premierul Boris Johnson refuză să o facă el însuşi, informează BBC News şi Reuters. 

Alegeri prezidentiale 2024

Trei activişti anti-Brexit le-au cerut judecătorilor să fie de acord să oblige la respectarea legii adoptate de parlamentul de la Londra vizând împiedicarea unei ieşiri fără acord din Uniunea Europeană. Aceasta prevede ca Boris Johnson să solicite UE amânarea încă o dată a Brexit-ului dacă nu va exista un acord până la 19 octombrie.

Curtea Supremă de la Edinburgh a informat miercuri că nu poate decide în acest caz până când dezbaterea politică nu este 'epuizată'. Curtea se va întruni din nou pe 21 octombrie pentru a examina noile circumstanţe. O decizie anterioară a aceleiaşi instanţe afirma că nu este 'nicio îndoială' că premierul a fost de acord să se conformeze legii, dar petiţionarii au susţinut că acesta ar putea încă să încerce să o eludeze.

Boris Johnson a declarat anterior că 'mai degrabă ar muri într-un şanţ' decât să ceară o nouă amânare a Brexit-ului dincolo de 31 octombrie, data stabilită pentru retragerea Marii Britanii din UE. Cazul a fost adus în atenţia Curţii Supreme de la Edinburgh de trei petiţionari: omul de afaceri Dale Vince, avocatul Jolyon Maugham şi deputata Joanna Cherry, membră a Partidului Naţional Scoţian (SNP).

Ei vor ca instanţa scoţiană să recurgă la atributul său de 'nobile officium' pentru a semna o scrisoare către liderii UE în numele lui Boris Johnson dacă premierul refuză să facă acest lucru el însuşi. Joanna Cherry a salutat pe Twitter decizia de miercuri a Curţii Supreme, considerând-o o 'victorie' pentru tabăra sa şi apreciind că instanţa 'i-a oferit timp prim-ministrului pentru a-şi îndeplini promisiunea făcută Curţii', informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel