Data publicării:

Curtea de Apel București judecă, astăzi, contestația celor doi medici arestați în dosarul Pantelimon

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Cei doi medici de la Spitalul Pantelimon, arestați preventiv, cer să fie eliberați. Decizia Tribunalului București a fost contestată, urmând să fie judecată de CAB. 

Curtea de Apel București (CAB) va judeca, marți, contestația depusă de cei doi medici de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sf. Pantelimon, Maria Miron și Mirela Păiuș, care sunt arestate preventiv pentru omor calificat și care cer în instanță să fie eliberate, scrie Agerpres.

Pe 8 august, Maria Miron, acuzată de omor calificat și tentativă la omor calificat, și Mirela Păiuș, acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Cei doi medici au contestat decizia Tribunalului București, iar procesul va avea loc marți la CAB. 

Procurorii susțin că, în lunile martie și aprilie, doctorițele i-au scăzut unui pacient internat la terapie intensivă doza de noradrenalină, cu rol în menținerea tensiunii arteriale, acesta intrând în stop cardio-respirator.

”Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator. În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viața pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menținută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenției unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”, spun anchetatorii.

Citește și: Colegiul Medicilor din România denunță încălcarea drepturilor medicilor acuzați în cazul de la Spitalul Pantelimon

De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cei doi medici, ”profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acționând cu intenția de a suprima viața pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00”.

Denunțul, făcut în 10 aprilie

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunț formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sf. Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, la data de 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit faptul că pe secția ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienți, întrucât medicii de gardă pe secția ATI, respectiv Maria Miron și Mirela Păiuș, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienți internați, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel