Data publicării:

Cursuri suspendate la Alba din cauza gripei. DSP face apel către părinți

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Autoritățile din Alba iau măsuri pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor de sezon. S-a decis suspendarea temporară a cursurilor la mai multe unităţi de învăţământ.

Pentru a preveni răspândirea îmbolnăvirilor, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), pneumonii, gripe, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba face apel la părinţi să înţeleagă importanţa izolării la domiciliu a preşcolarilor şi elevilor, pe toată durata în care aceştia prezintă simptome respiratorii.

Cursuri suspendate în mai multe unități de învățământ 

De asemenea, având în vedere contextul epidemiologic şi simptomele respiratorii ale unor elevi sau preşcolari, s-a luat decizia suspendării cursurilor, în perioada 5-7 februarie inclusiv, total sau doar la câteva clase, de la următoarele unităţi de învăţământ:

- La Grădiniţa "Dumbrava Minunată" Alba Iulia (la toate clasele);

- La Grădiniţa nr. 13 Alba Iulia (parţial, la câteva clase);

- La Grădiniţa nr. 7 "Scufiţa Roşie" Alba Iulia (la toate clasele)

- La Şcoala Gimnazială Vinţu de Jos (pentru clasele 5-8);

- La Şcoala Generală Nr. 7 (doar pentru două clase 0).

Recomandări pentru populaţie:

 

- Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare;

- Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;

- Respectarea etichetei măsurilor igienico-sanitare în cazul tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului);

- Igiena adecvată a mâniilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;

- Este contraindicată automedicaţia cu antibiotice sau antivirale;

- Pentru persoane vârstnice şi cele cu afecţiuni cronice, recomandăm limitarea deplasărilor şi luarea tuturor măsurilor de protecţie pentru a evita contactul cu persoane bolnave;

- Părinţii care au copii între 0 şi 3 ani, bătrânii şi bolnavii cronici, trebuie să evite pe cât posibil deplasările, pentru a nu veni în contact cu pacienţi bolnavi.

- Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel