Data publicării:
Curs valutar. EURO, la un nou maxim istoric
Euro a ajuns azi la un nou maxim istoric.
Cursul de schimb al monedei naționale a atins un nou minim al tuturor timpurilor în raport cu euro, la 4,7729 lei, la numai două ședințe distanță de precedentul minim.
Joi, 14 noiembrie, cursul a fost de 4,7669 lei/euro, iar vineri a rămas practic în aceeași zonă, înregistrînd o scădere nesemnificativă la 4,7667 lei/euro.
Minimul anterior, de 4.7648 lei/euro a fost atins în data de 25 ianuarie, la câteva saptamani dupa adoptarea OUG 114/2018.
Leul a demarat o tendinţă de depreciere faţă de euro în ultimele două luni şi jumătate, mai precis începând cu luna septembrie. Scăderea este de circa 5 bani în perioada analizată, potrivit Mediafax.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spunea recent, în 6 noiembrie, că fluctuaţia leului, între 4,72 şi 4,76 unităţi pe euro este minoră în comparaţie cu evoluţiile forintului în Ungaria sau ale zlotului în Polonia, care au înregistrat variaţii mult mai mari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News