Curs BNR: Euro a atins maximul ultimelor zece luni şi jumătate
Moneda euro a crescut, joi, la 4,5025 lei, în creştere cu 0,34% faţă de şedinţa precedentă, Cursul BNR pentru moneda euro a atins astfel cel mai ridicat nivel din ianuarie până în prezent .
Mai precis, euro nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 21 ianuarie 2015 când banca centrală a anunţat un curs de referinţă de 4,5110 lei/euro
Leul pierde teren pe fondul contextului extern nefavorabil pentru pieţele emergente, perspectiva creşterii de dobândă pe dolar de către Rezerva Federală a SUA fiind una nefavorabilă pentru pieţe precum România.
Volumele tranzacţionate joi sunt destul de reduse, iar vânzătorii de euro sunt absenţi din piaţă, de unde şi mişcarea vizibilă în sus a cursului, au explicat pentru economica.net traderi din piaţa interbancară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News