Cupa Mondială 2018. Putin, mesaj pentru președintele FIFA
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
Preşedintele Vladimir Putin i-a transmis personal un mesaj preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, pe scena teatrului Balşoi din Moscova,  mulțumindu-i pentru încrederea arătată Rusiei de a organiza Cupa Mondială de fotbal din 2018.

Putin i-a spus că speră că Rusia s-a ridicat la nivelul aşteptărilor şi a justificat suportul primit în organizarea turneului final. "Mulţumesc pentru încrederea arătată Rusiei ca ţară care îşi ţine cuvântul dat, care îşi respectă partenerii şi care susţine spiritul şi principiile sportului, a spus Putin într-o alocuţine susţinută sâmbătă seara.

Cu puţin timp înainte, Infantino afirmase că turneul final din Rusia a fost organizat la cele mai înalte standarde, beneficiind la fiecare meci de un public numeros şi înregistrând incidente minime. Găzduirea Cupei Mondiale de fotbal 2018 a îmbunătăţit imaginea pe care o are Rusia în exterior, declara în urmă cu câteva zile preşedintele Comitetului de organizare, Arkadi Dvorkovici. 'Imaginea Rusiei se apropie acum de ceea ce este de fapt ţara noastră. Rezultatul este superb, Rusia şi-a schimbat reputaţia. Rusia este de fapt mult mai bună decât au impresia unii oameni din Occident', a spus acesta.

Gazda Mondialului din acest an a alocat peste 11 miliarde dolari pentru pregătirea în cele mai bune condiţii a turneului final, cei mai mulţi bani îndreptându-se spre construirea sau refacerea numeroaselor facilităţi sportive. Oficialii ruşi au afirmat că toate aceste îmbunătăţiri vor avea efecte pe termen lung pentru sportul din această ţară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel