Cupa Davis. Meciul dintre Pakistan şi India se va juca pe teren neutru
Meciul de Cupa Davis dintre echipele Pakistanului şi Indiei, prevăzut iniţial la Islamabad, se va disputa pe 'teren neutru' din motive de securitate, a anunţat Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), organizatoarea competiţiei, citată de AFP.
Această întâlnire din zona Asia/Oceania, programată iniţial pe 14 şi 15 septembrie, în capitala Pakistanului, a fost amânată pentru 29 şi 30 noiembrie, din cauza temerilor exprimate de India în legătură cu securitatea cetăţenilor săi, ca urmare a sporirii tensiunii între cele două ţări, din cauza diferendului legat de statutul provinciei Kashmir.
Federaţia a luat această nouă decizie 'după examinarea ultimelor concluzii ale experţilor independenţi în securitate ai ITF', a explicat organizaţia într-un comunicat. 'Prioritatea numărul unu a ITTF şi a Comitetului Cupei Davis a fost mereu securitatea sportivilor, a oficialilor şi a spectatorilor, iar decizia a fost luată pe această bază', a adăugat instanţa internaţională.
Potrivit regulamentului Cupei Davis, 'Federaţia pakistaneză de tenis trebuie acum să aleagă un loc neutru şi are la dispoziţie cinci zile lucrătoare pentru a-l confirma', a mai precizat ITF, care va anunţa locul de disputare doar după ce va fi supus aprobării. Ultima întâlnire de Cupa Davis disputată de India în Pakistan a avut loc în 1964, când indienii s-au impus cu 4-0. India a învins din nou Pakistanul, cu 3-2, de această dată pe teren propriu, la Mumbai, în 2006, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News