Data publicării:

Cunoaște-o pe Adriana Olteanu: Noi, ca persoane cu dizabilități, suntem nevoite să ne facem o hartă: acolo merg, pentru că e rampă

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Colaj foto - imagini Facebook Adriana Olteanu
Colaj foto - imagini Facebook Adriana Olteanu

DCNews vă prezintă, în apropierea zilei de 8 Martie, povestea unei femei de succes, Adriana Olteanu.

Adriana Olteanu, născută în județul Constanța, se deplasează într-un scaun rulant, după un eveniment din 2001, anul care i-a schimbat viața. De atunci, a devenit o neobosită luptătoare a drepturilor persoanelor cu dizabilități. Într-un interviu acordat DCNews, a vorbit deschis despre viața ei, echipa Motivation, unde și-a găsit o a doua familie, integrarea socială a persoanelor adulte cu dizabilități, dar și cel mai mare vis al ei.

Să întoarcem clepsidră şi să mergem în 2001, anul care ți-a adus o nouă viață, viața în scaun cu rotile. Ce s-a întâmplat atunci și ce anume ţi-a dat forţa de care aveai nevoie pentru a merge mai departe?

În urma unei operații de apendicită, din cauza rahiei, am rămas paralizată într-un scaun cu rotile. Forța să merg mai departe am găsit-o greu. Puterea este în noi, doar că ne trebuie timp să ne adaptăm la noua viață, timp să acceptăm că așa va fi viața noastră.

Faci parte din echipa Motivation Constanța, unde ajuți neîncetat persoane care se deplasează în scaune rulante. Cum ai ajuns să lucrezi cu Motivation și ce presupune jobul tău?

Cu Motivation am intrat în contact în 2005 ca beneficiar. Am fost chemată într-un stagiu de o lună, un stagiu de viață independentă. Acolo am învățat să mă descurc, am învățat să folosesc scaunul rulant, să îl accept, să mă îmbrac. O lună am stat la Motivation, unde am înțeles că viața mea nu s-a terminat odată cu apariția dizabilității. Din 2016, sunt tehnician de evaluare, furnizare și adaptare scaune rulante. Mai exact, prescriu scaune rulante persoanelor cu diferite dizabilități și abilități. Un scaun rulant nu este doar un scaun. Scaunul potrivit înseamnă independență, libertate de mișcare, într-un cuvânt normalitate. Fără acestea, noi nu am fi cine suntem azi, adică independenți.

Ne povestești despre o luptă, un eșec și un succes din parcursul tău de până acum?

Lupta a fost să accept scaunul rulant, să fac pace cu mine și să merg mai departe.

Eșecul: anii pierduți crezând că mă voi recupera, anii petrecuți în casă de rușinea celor din jur. Nu puteam accepta mila din ochii lor.

Succesul: sunt mândră de mine pentru că sunt o femeie independentă, conduc, muncesc, particip la prezentări de modă, am făcut sport și toate acestea în scaun rulant. Succesul este reușita de a reda speranța celor care, în urma unor dizabilități, își pierd încrederea. Le povestesc trecutul meu, greșelile mele și încerc să le redau, odată cu un scaun rulant potrivit, încredere că viața merge mai departe.

În ţara noastră, conceptul de discriminare se manifestă pe planuri multiple. Ai simţit că ai fost discriminată?

Tot timpul simți că ești discriminat. Mergi la o clinică... nu este rampă, sunt doar scări. Mergi la spital... nu ai acces.

Noi, ca persoane cu dizabilități, suntem nevoite să ne facem o hartă: acolo merg, pentru că e rampă.

2. -imagine fara descriere- (olteanu_adriana_foto_facebook_58504800.jpg)

Foto Facebook / Adriana Olteanu

Integrarea socială a persoanelor adulte cu dizabilități - ce notă i-ai da României la acest capitol şi de ce?

Nota 5, cu indulgență, deoarece este o întreagă luptă pentru noi, pentru accesibilitate și normalitate.

Care e cel mai mare vis al tău?

Visul meu este facultatea. Mi-am dorit să urmez o facultate, însă, din cauza dizabilității, nu am reușit după terminarea liceului.

Unde te pot găsi cei care au nevoie de ajutorul tău și al echipei Motivation?

Mă pot găsi la sediul Motivation din Constanța. Motivation are 15 echipe în țară. Ne pot scrie pe Facebook sau ne pot apela gratuit la numărul 0800030762.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel