Tinerii reprezintă o mare parte din numărul celor care îşi cumpără sau îşi închiriază o locuinţă. Vorbim despre un segment foarte important care, din păcate, nu întotdeauna dispune şi de un buget pe măsura dorinţelor şi a aşteptărilor atunci când vine vorba despre cumpărarea unui apartament sau a unei case. Atunci intervin agenţii imobiliari, care au rolul de a pune în concordanţă oferta de pe piaţă cu suma de care dispun doritorii. Despre acest lucru a vorbit, în cadrul emisiunii "Jungla urbană" de la DC News, Alexandru Manea, fondator al companiei ANG Holding.
"Dacă ne referim la anul trecut, preţurile la vânzare au fost mai mari faţă de anul acesta. În 2018, în ultimile luni, am observat o încetinire a ritmului de creştere, datorită ROBOR-ului şi cursului Euro, care cresc în fiecare zi, iar oamenii au riscul prea mare de îndatorare la bănci şi nu se mai încadrează. Sunt mulţi cumpărători care au renunţat, iar alţii care nu se mai încadrează la apartament cu 2 camere în Dristor ci se încadrează la 2 camere, 55.000 de euro, tot acolo.
Procedura e foarte simplă: avem în portofoliu toate proprietăţile din Bucureşti de la garsoniere cu 30.000 de euro şi până la proprietăţi de lux de 2 milioane de euro. Acoperim toată gama, inclusiv Prima casă, unde majoritatea vin cu bugete între 35.000 şi 80.000 de euro", a explicat Alexandru Manea.
Urmăreşte declaraţiile lui Alexandru Manea, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz