Cum va fi vremea în Ajun şi de Crăciun, în ţară şi în Bucureşti
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
ninge
ninge

Vom avea un Crăciun alb! Va ninge în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi zona de munte, local în Oltenia şi Moldova şi pe arii restrânse în restul teritoriului.

Autor: Atoussa Bassiri

În Ajun, vremea va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Cerul se va înnora treptat în regiunile vestice, centrale şi nordice unde, mai ales în cursul serii şi al nopţii, local va ninge. Vor fi condiţii de ceaţă asociată cu chiciură sau fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între -4 şi 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade, uşor mai coborâte în depresiuni.

În Bucureşti, cerul va fi variabil şi mai ales dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă asociată cu chiciură sau fulguială. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de între -7 şi -5 grade.

De Crăciun, cerul va fi mai mult noros ziua în vestul, centrul şi nordul ţării, iar noaptea în centru, sud şi est. Temperaturile maxime se vor situa între -5 şi 3 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade. În zonele joase din sud şi est izolat, la începutul intervalului, va fi ceaţă asociată cu chiciură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel