Data actualizării:
Data publicării:

Cum stăm cu stocarea de energie. Sebastian Burduja răspunde după atacul primit din partea lui Marcel Ciolacu

Autor: Tudor Polojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit în exclusivitate pentru DCNews despre capacitățile de stocare pe care România le are, ca un răspuns la afirmațiile din zilele trecute ale premierului Marcel Ciolacu.

În cadrul unei declarații de presă, premierul Marcel Ciolacu a adus critici la adresa ministrului Energiei, Sebastian Burduja, spunând "mintea ta n-a putut gândi că-ți trebuie zonă de stocare?". Am vorbit chiar noi cu Sebastian Burduja pentru a vedea cum stăm la capitolul "stocare".

"Programele de investiții lansate de Ministerul Energiei au ținut cont de nevoia de a încuraja capacități de stocare, vă dau chiar și câteva exemple: în investiția 1 din PNRR unde am avut o alocare de 460 de milioane de euro și am semnat contracte pentru 1800 de MW - în mare măsură sunt parcuri solare dar și câteva parcuri eoliene - cei care includeau capacități de stocare primeau un bonus de 10 puncte, astfel încât aveau o șansă mai mare să primească finanțare.

Chiar dacă finanțarea nu le acoperea și costul cu stocarea, adică bateriile în sine, dar aveau șanse mai mari la finanțare. Și, într-adevăr, există câteva sute de beneficiari care au ales să aibă și baterii lângă parcurile solare sau cele eoliene. S-au făcut calcule, puterea instalată a acestor beneficiari ar fi undeva la aproape 120 MW.

Apoi, avem apeluri speciale pentru stocare, și pe acestea le-am salvat în mandatul meu. Le-am reluat, am desfășurat apelul, suntem în procedură de evaluare. A fost un interes foarte mare din partea pieței, ceea ce reflectă, de fapt, nevoia sistemului, și anticipăm că vom semna contractele în prima săptămână din luna august, astfel încât vom finanța cam 1800 de MW - stocare în baterii. O cifră impresionantă, deoarece, în acest moment, la nivelul țării, sunt câteva zeci de MW de stocare în baterii.

Tot pentru producția de energie regenerabilă din fondul pentru modernizare mai avem două apeluri, de 815 milioane de euro în total. Și acolo acordăm puncte în plus, 10 puncte, deci 10% din punctaj pentru aplicanții care includ o componență de stocare. Din fondul pentru modernizare suntem pe cale să mai obținem încă 300 de milioane de euro strict pentru baterii. 150 de milioane pentru baterii care sunt conectate cu un parc solar sau eolian și 150 de milioane pentru baterii de sine stătătoare care fac numai servicii de echilibrare pentru sistem. Așadar, dacă adunăm toate aceste programe, plus tot ce am gândit, plus reluarea proiectului Tarnița - Lăpuștești care e tot un fel de mare baterie verde - aceste lucruri reflectă, de fapt, ceea ce am spus din primele săptămâni ale mandatului meu: stocarea este prioritatea zero a Sistemului Energetic Național.

Am reușit să mișcăm câteva sute de milioane de euro în sprijinul capacității de stocare. Categoric, avem nevoie de mai multă stocare în sistem. Cu cât punem în funcțiune mai multă producție intermitentă, parcuri solare și parcuri eoliene, cu atât mai multă nevoie de stocare vom avea", a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pentru DC News.

Constant în căutare de soluții

În condițiile în care România are niveluri tot mai ridicate de consum de energie, Sebastian Burduja spune, printr-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, că se caută constant soluții pentru creșterea producției de energie electrică. 

"Am căutat în aceste zile toate soluțiile posibile pentru a crește producția de energie electrică, în condițiile în care avem niveluri ridicate de consum. La această oră, consumul este de peste 8200MW. Și e important să acoperim cât mai mult din acest consum din producția proprie pentru a nu apela la importuri mai mari (nu pentru că ar exista alte riscuri la adresa sistemului energetic, după cum își dau cu părerea alții).

Un gând special pentru oamenii minunați de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) și din Valea Jiului. Depășim la această oră 1250MW producție în termocentralele pe cărbune. În condiții tehnice deosebit de dificile, cu multe echipamente vechi, la temperaturi caniculare, echipele de specialiști au găsit mereu soluții. Au repornit grupuri, au rezolvat în timp record avariile apărute, au muncit ore suplimentare pentru a da României energie.

Paroșeniul funcționează bine, la CEO avem patru grupuri în funcțiune și mâine vom avea cinci (două la Turceni, două la Rovinari, unul la Ișalnița). Am fost și la Gorj, și în Valea Jiului. I-am cunoscut pe unii dintre acești oameni și am văzut condițiile în care muncesc zi și noapte. Pentru mine, ei și toți cei din sectorul energetic românesc, din producție, transport și distribuție, din Dispeceratul Energetic Național - Transelectrica și mulți alții sunt eroii acestor zile.

În aceste zile, cărbunele ne-a fost din nou de mare ajutor și trebuie să o spunem răspicat. Pentru securitatea energetică a românilor, vom face tot ceea este posibil pentru a prelungi termenele pentru funcționarea termocentralelor pe cărbune și continuarea exploatărilor miniere. Am început deja acest demers la Bruxelles încă de anul trecut, cu onestitate și responsabilitate, și îl vom continua, cu toate argumentele pe masă. Securitatea energetică a României nu este negociabilă. Este prioritate zero.Prin noi înșine înseamnă să valorificăm potențialul energetic al României pentru români. Vă mulțumesc, stimați colegi. Înainte, împreună.", scrie Sebastian Burduja pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel