Data publicării:

Cum și-a anunțat Mihai Bobonete soția că vrea să divorțeze: Nu mai există nicio variantă

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Mihai Bobonete a povestit cum și-a anunțat soția că vrea să divorțeze.

Mihai Bobonete a povestit, recent, că și-a dorit, în glumă, să divorțeze, în urmă cu trei ani, în perioada pandemiei. 

"Eu fac parte din prima generație care am ratat criza de 40 de ani. Noi nu am putut să avem criza bărbatului de 40 de ani, pentru că a venit pandemia. Exact când am făcut 40 de ani, a venit pandemia. Eu n-am putut să divorțez pentru o scurtă perioadă, eu n-am putut să mă duc la femei pe banii mei, eu n-am putut să mă tatuez, n-am putut să fac nimic. Unde divorțezi tu în pandemie, când nu aveai voie să ieși din casă?

Eu m-am trezit într-o dimineață, m-a luat criza puțin, și i-am zis Cătălinei că eu divorțez! Ea: "Păi și unde divorțezi, că nu ai voie să ieși din casă? Unde te duci să faci acte? Nu te bagă nimeni în seamă". Și a mai zis: "Lasă, stai să treacă pandemia.”, a povestit Mihai Bobonete, în podcastul său, scrie viva.ro.

"La 42 de ani, eu îți zic sigur că nu mai există nicio variantă"

"Și am făcut 41, nu a trecut criza și i-am zis Cătălinei, că ea era bucuroasă că mi-a trecut: "Nu, am făcut 41, dar anul ăsta divorțez". Ea: "Unde divorțezi, că a venit Omicronul, iar nu ai voie, iar cu mască, iar cu teste peste teste.

Și zic: "Ei, lasă, că-ți promit eu că tot mi-o fac. La 42 de ani, eu îți zic sigur că nu mai există nicio variantă, eu divorțez". Divorțul ăla scurt, de criză, vreo trei luni, și după aia te întorci, faci nuntă iar, ai copii… dar a început războiul și iar nu mai pot. Și acum fac 43 ani și nu mai merge. Nu poți să te duci și să le zici ălora că "am făcut criza bărbatului de 40 de ani la 43 de ani", a mai adăugat actorul.

Într-un interviu mai vechi pentru sursa citată mai sus, Mihai Bobonete a vorbit cu sinceritate despre relația pe care o are cu soția sa și a mărturisit că nu are de ce să "calce vreodată strâmb" în căsnicie.

"Am acasă tot ce-mi trebuie. De ce să caut altceva în altă parte?"

"Nu m-au interesat niciodată aceste tentații purtătoare de sâni pentru că nu ne-am riscat niciodată familia și cariera pentru tentații de genul ăsta. Vorbesc la plural că mă refer și la colegii mei de serial. Plus că vreți să vă mai spun ceva? Am văzut multe și am trăit și mai multe în adolescența mea… Acum am acasă tot ce-mi trebuie. De ce să mai caut altceva în altă parte? Gelos mai sunt din când în când, pentru că nevastă-mea e mai frumoasă pe an ce trece, dar de fiecare dată mă liniștesc cu gândul că, dacă nu s-a întâmplat nimic atât amar de vreme, ce s-ar mai putea întâmpla acum, când oricum știu că ea mă iubește și eu o iubesc la fel?", a spus Mihai Bobonete pentru viva.ro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel