Cum se imagina Adi Bărar (Cargo) la vârsta de 80 de ani
Fondatorul și liderul trupei rock Cargo, Adi Bărar, a murit.
Adi Bărar s-a stins din viață, a anunțat formația pe contul oficial de Facebook: „Așa intens cum a trăit toată viața pe scenă, alături de public, înconjurat de gândurile voastre bune, așa a luptat pană azi! Dumnezeu să te odihnească, Adi Barar! 15.01.1960 - 08.03.2021.
Și de-o fi și eu să mor/ Nu vreau să vă întristați!/ Să cântați și să jucați, până în zori... / Și dacă din când în când/ O să mă primiți în gând/ VOI FI APROAPE DE VOI!"
Adi Bărar a fost internat în spital pe 25 februarie, fiind infectat cu Sars-CoV-2. Chitaristul, în vârstă de 61 de ani, suferea și de alte afecțiuni.
Într-un interviu acordat în 2019, a fost întrebat cum se imaginează la vârsta de 80 de ani. „Dacă o să ajung la vârsta aia și dacă o să mă mai țină genunchii, o să fiu tot pe scenă”, spunea artistul.
Cargo a fost înfiinţată în Timişoara, în 1985, în formula: Adi Bărar (chitară), Carol Bleich (baterie), Tavi Iepan (chitară), Tibi Gajdo (bas), Dinel Tollea (clape) şi Nae Tarnotzi (voce). În 1992, Cargo a lansat albumul de debut, „Povestiri din gară”, care cuprinde nouă piese.
În 2015, membrii trupei Cargo au primit Ordinul Cultural în Grad de Cavaler de la preşedintele Klaus Iohannis, „pentru contribuţia deosebită la promovarea muzicii rock în România şi îmbogăţirea patrimoniului acestui gen muzical”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News