Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, joi, că vor fi luate măsuri de siguranţă pentru fiecare mod de transport în parte, începând cu data de 15 mai, iar în privinţa Metrorex se vor folosi toate trenurile disponibile, astfel încât timpii de aşteptare să fie între 2-3 minute, respectiv 6-7 minute, scrie Agerpres.
"Mâine (vineri, n.r.), la iniţiativa domnului prim-ministru, vom avea o discuţie clară despre măsurile pe care le vom lua pe fiecare mod de transport în parte, începând cu data de 15 mai. (...) Suntem pregătiţi să luăm măsuri pentru fiecare mod de transport, inclusiv la metrou. Ne-am adresat Ministerului Afacerilor Interne pentru a ne sprijini, pentru că la metrou, mai întâi, trebuie să ne asigurăm că accesul se face în condiţii de siguranţă. În staţii, de asemenea, se păstrează distanţa. Noi venim cu maximum de trenuri posibil în această perioadă, astfel încât timpii de aşteptare să fie între 2-3 minute, respectiv 6-7 minute, în funcţie de staţiile Metrorex", a afirmat ministrul Transporturilor, prezent la conferinţa de presă susţinută de premierul Ludovic Orban după vizita efectuată la Uzina Dacia Mioveni.
Măsuri suplimentare de protecție
Bode a subliniat că instituţiile statului au obligaţia să vină "cu un set de reguli pentru tot ceea ce înseamnă transportul public, fie că vorbim despre cursele speciale, cursele regulate, fie că vorbim despre transportul cu metroul".
Şeful de la Transporturi a precizat că în zilele următoare vor fi anunţate măsurile concrete care urmează să fie luate pentru fiecare mod de transport în parte. În opinia acestuia, până pe data de 15 mai, Comisia Europeană va veni cu un set de recomandări în acest sens, care vor fi aplicate de toate statele membre.
"Noi am avut săptămâna trecută o reuniune a Consiliului de miniştri de transporturi din Uniunea Europeană. Toate statele membre au solicitat, la unison, o propunere din partea Comisiei Europene, un set de recomandări, astfel încât toate statele membre să le poată aplica unitar. (...) Credem că, până pe data de 15 mai, Comisia Europeană va veni cu un set de recomandări pe care le vor aplica toate statele membre", a explicat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer