Cum se fac vinurile bune. Secretul îl aflați de la Adrian Rădulescu, președintele Asociației Fermierilor
În legumicultură, pomicultură și viticultură lucrările se fac, încă, manual. Și asta nu din cauză că nu sunt utilaje, ci pentru a obține produse finale de calitate, a explicat într-un interviu DC News Adrian Rădulescu, președintele Asociației Fermierilor.
Cel puțin 50% din lucrări se fac manual chiar dacă există, de exemplu, combine de recoltat struguri, mere, roșii etc. Însă acestea sunt folosite în cazul producției inductriale, adică pentru conserve. Un sector special este cel al viticulturii, unde obținerea unui vin de calitate necesită lucrări specializate:
”Când discutăm despre struguri, nu poți să faci un vin de OC (origine controlată - n.r.) și să bei un vin de cea mai înaltă calitate culegându-l cu combina de recoltat struguri”, ne-a spus Adrian Rădulescu.
El a explicat și care sunt motivele:
”Recoltarea se produce instantaneu, prin desciorchinare, se scot boabele de pe ciorchine. Boabele, când cad se mai și lovesc. Până se umple combina durează, în funcție de capacitate, de distanță, și până ajunge la procesare durează o oră, două, trei. Nu toate plantațiile se pretează la recoltare cu combina, mai ales dacă sunt plantații vechi. Poți să-ți faci treaba cu ele, dar nu iese un vin de calitate”, a mai explicat el.
Totuși, sunt și vinuri slabe calitativ, de care este plină piața, iar acestea par a fi făcute ”pe dealurile chimiei”:
”Am auzit și eu chestiunea asta și ea vine din istorie: că vinul se mai face și din struguri. Eu sunt unul dintre cei care am lucrat la reglementare în viticultură și vreau să vă spun că lucrurile sunt foarte bine puse la punct. Până în 2024 avem programul de reconversie a plantațiilor de struguri, 45 de milioane de euro pe an. Acesta a permis să înlocuim plantațiile vechi. Acest sector este super-reglementat, până la ultima sticlă”, a precizat președintele Asociației Fermierilor.
Mai multe despre cum se fabrică un vin bun în România, dar și alte probleme legate de produsele românești puteți afla din interviul de mai jos:
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News