• Cum schimbă ALDE scena politică. Alex Coita: Klaus Iohannis va fi obligat să-l desemneze
Analistul politic Alex Coita, consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă, a spus, la Antena 3, cum schimbă mutarea ALDE scena politică.
”Este o mare surpriză, mai ales că acum câteva zile, părea că s-au liniștit apele între PSD și ALDE. E o decizie care pare intempestivă. Ar putea să schimbe foarte mult calculul politic. Trebuie să ne uităm la calendar, suntem încă în vacanță parlamentară, Parlamentul revine la începutul lui septembrie și dacă cei din PNL, dacă - pentru că aici e un mare semn de întrebare - Ludovic Orban va confirma intenția acestui partid de a depune o moțiune, am putea să ne confruntăm cu o situație în care, conform Constituției, dacă moțiunea va fi depusă și va fi votată de o majoritate parlamentară, atunci ne vom confrunta cu situația în care președintele Klaus Iohannis va fi obligat să nominalizeze un premier în timpul campaniei electorale, după calculele mele, pentru că avem în vedere un interimat de maximul 45 de zile. Rămâne marele semn de întrebare dacă se va decide la nivelul PNL că este oportună depunerea unei moțiuni. E o situație inedită, nu cred că ne-am mai confruntat în 30 de ani cu așa ceva și dacă vom avea parte de o schimbare de guvern, în timpul campaniei electorale prezidențiale, chiar va fi o premieră pentru România.” a spus analistul politic la Antena 3.
De acord cu Victor Ponta. Risc de fărâmițare după prezidențiale
Alex Coita a mai afirmat, despre alianța ALDE - Pro România și susținerea lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale, că ”este principalul ghimpe în coasta PSD”. A adăugat că ”așa cum afirmat mai devreme și Victor Ponta și sunt de acord cu domnia sa asupra faptului că logic vorbind pentru partidele de centru stânga este să aibă un singur candidat la prezidențiale, iar în cazul în care nu vor reuși acest lucru și mă refer la un singur candidat și nu la doi, există riscul în rândul tuturor partidelor de centru-stânga - și aici cumva includ și ALDE, ca, după alegerile prezidențiale, să traverseze o perioadă de fărâmițare în care nu știu cine va câștiga”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News