Cum scapi de ţânţari prin câteva trucuri simple cu spray, pastile sau metode naturale
Cum să scapi de ţânţari prin câteva trucuri simple cu spray, pastile sau chiar metode naturale. Iată cum rezolvi problema cu insectele enervante şi care, în unele cazuri, pot fi chiar periculoase.
În această perioadă, în care temperaturile extreme continuă de la o zi la alta, cum să scapi de ţânţari poate fi o problemă pentru mulţi dintre noi, însă soluţiile sunt la îndemâna oricui.
Fie că folosim spray, pastile, lămpi sau metode 100% naturale, ţânţarii pot fi îndepărtaţi cu uşurinţă astfel încât să nu ne afecteze o seară plăcută.
Este ştiut faptul că, în general, ţânţarii sunt mai agitaţi şi provoacă neplăceri seara, dar şi dimineaţa, iar pe timpul zilei, în perioada temperaturilor maxime, aceştia nu sunt atât de activi.
Drept urmare, există o mulţime de metode prin care afli cum scapi de ţânţari.
Cum scapi de ţânţari prin metode ce pot fi cumpărate din comerţ
În general, există şase soluţii ce pot fi cumpărate pentru a te ajuta să scapi de ţânţari:
- Spray anti ţânţari: cea mai cunoscută metodă pentru a scăpa de ţânţari este spray-ul. Totuşi, acesta are câteva dezavantaje: este eficient pentru o scurtă perioadă de timp, miroase destul de urât şi este toxic;
- Pastile anti ţânţari: acestea reprezintă, probabil, cea mai eficientă metodă, mai ales că acţionează întreaga noapte. Pastilele se pun într-un dispozitiv băgat în priză, sunt încălzite şi emană un miros care alungă ţânţarii;
- Spirale fumigene anti ţânţari: aceste dispozitive sunt aprinse cu o brichetă şi ard încet, iar efectul asupra ţânţarilor este imediat. Din păcate, fumul emanat este destul de deranjant;
- Lămpi cu ultraviolete: metoda este destul de eficientă atât în interiorul casei, cât şi afară şi alungă toate insectele ce sunt atrase de lumina ultravioletă;
- Loţiune anti ţânţari: aceasta poate fi găsită, în general, în farmacii, şi asigură o eficienţă ridicată împotriva insectelor enervante;
- Dispozitive cu ultrasunete: ultrasunetele alungă ţânţarii, dar şi alte insecte, în zona în care acţionează şi, în plus, soluţia nu este toxică. Totuşi, un astfel de dispozitiv poate fi destul de costisitor.
Cum scapi de ţânţari prin metode 100% naturale
În cazul în care soluţiile din comerţ ies din discuţie, există o mulţime de alte metode care sunt 100% naturale pentru a scăpa de ţânţari.
Plantele aromatice reprezintă o soluţie, mai ales pentru că ţânţarii sunt alungaţi de mirosul acestora. În camerele casei pot fi puse ghivece cu cimbru, busuioc, mărar, levănţică sau mentă, iar ţânţarii vor fi îndepărtaţi cu uşurinţă.
Frunzele de nuc puse într-un bol de sticlă sau inox şi apoi arse reprezintă o metodă eficientă pentru a scăpa de ţânţari. Datorită concentraţiei mari de iod din frunze, ţânţarii nu vor mai deranja.
Iarba mâţei sau menta pisicii este o plantă care ţine la distanţă ţânţarii datorită mirosului pe care îl emană, iar unii specialişti spun că este chiar mai eficientă decât spray-urile din comerţ.
Pentru cei cărora le place mirosul, usturoiul pisat este o altă metodă pentru a scăpa de ţânţari.
Alte metode naturale anti ţânţari pot fi zaţul de cafea, lumânările parfumate sau foile de dafin, scrie Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News