Cum să-ți înveți copilul să sesizeze bullyingul. Georgeta Pânișoară, sfat pentru părinți
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
Prof. univ. dr. Georgeta Pânișoară, specialist în parenting, a vorbit în cadrul emisiunii De Ce Citim, despre un fenomen întâlnit în rândul tinerei generații: bullyingul.

În acest sens, a oferit și câteva sugestii pentru ca părinții să-și poată ajuta copiii să prevină acest fenomen. 

„Este necesar să-i învățăm și pe părinți să sesizeze care sunt aspectele importante, pentru că la rândul lor ei pot să-i învețe pe copii ca să sesizeze fenomenul de bullying. Până la urmă orice agresivitate trebuie sesizată, fie că-i bullying, fie că nu. Bullyingul are această caracteristică: este repetitiv. De multe ori nu ne dăm seama că suntem agresați. Suntem ținta unui abuz sau al unei intimidări”, a subliniat Georgeta Pânișoară. 

Agresorul acționează intenționat și se știe mai puternic

„Avem un fenomen neprovocat, victima nu provoacă pe agresor în cazul bullyingului. Acest lucru este important, să știe victima să nu se auto-învinovățească că a făcut ceva și de aceea este supus acelei agresivități. Agresorul oricum ar fi exercitat acea acțiune. Agresorul acționează intenționat și, foarte important, avem dezechilibrul de putere pentru că agresorul în bullying se știe mai puternic, se vede mai puternic, este mai puternic”, a detaliat specialistul în parenting. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel