Săptămâna aceasta am comandat o cursă prin Bolt, o aplicație de transport care te ajută să obții o cursă rapidă și accesibilă. Pentru că am întârziat patru minute și nu am răspuns la telefonul șoferului pentru că eram în bloc, în lift, și s-ar fi întrerupt convorbirea, astfel încât nu ne-am fi înțeles, am grăbit pasul și am urcat în mașină, moment în care, șoferul a zis:
„Am anulat cursa pentru că ați întârziat și nu ați răspuns la telefon!”.
„Păi, știți, am întârziat doar patru minute și eram în lift, nu puteam răspunde pentru că se întrerupea, nefiind semnal bun acolo”, i-am zis.
„Ok, am anulat cursa”, mi-a răspuns.
„Ok, fac din nou comandă pentru a mă duce tot dumneavoastră la destinație?”, îi spun.
„Da”, mi-a răspuns, în timp ce mi-a reamintit, de câteva ori, pe un ton cam acid, pe drum, că trebuia să-i răspund la telefon.
Pentru că mi-a anulat cursa, aplicația mi-a retras automat de pe card 15 lei. După ce am semnalat „incidentul”, Bolt mi-a returnat banii a doua zi. Este bine să vă cunoașteți drepturile, astfel încât să nu plătiți inutil doar pentru că așa vor unii șoferi.
Dumneavoastră prin ce situații ați trecut dacă ați folosit aplicațiile de tip ride-sharing?
Ce spune Bolt despre situațiile în care întârzii câteva minute:
„Nimic nu risipește mai mult timpul șoferului decât neprezentarea ta la cursă. Cu toate acestea, înțelegem că nu toate cursele care se încheie din acest motiv sunt rezultatul neprezentării voite al pasagerului. În unele situații, poate fi dificil pentru șofer și pasager să se localizeze reciproc, fapt din cauza căruia șoferul poate anula cursa pe motiv că pasagerului nu s-a prezentat, când de fapt acesta căuta în mod activ mașina. Din acest motiv, ne uităm din nou la un comportament repetat de-a lungul timpului, care semnalează o tendință de a nu respecta comenzile făcute și, astfel, dăunează foarte mult integrității platformei Bolt. Nu ne concentrăm pe incidente unice”.
VEZI ȘI: Cum las feedback despre șofer sau mașină?
După încheierea cursei, ești rugat să evaluezi călătoria și șoferul. O stea înseamnă o experiență foarte proastă, iar cinci – că ai fost foarte mulțumit.
Ai opțiunea de a lăsa feedback detaliat în aplicație, indiferent că experiența a fost bună sau nu – lucru care ne ajută să îmbunătățim calitatea serviciului oferit.
VEZI ȘI: Cum pot folosi un cod promo Bolt?
Pentru a găsi codul tău promo, deschide meniul din aplicație.
Apasă pe “Curse gratuite” și urmează pașii de acolo. Este foarte simplu, tot ce trebuie să faci este să trimiți codul unui prieten fără cont Bolt și veți primi amândoi o reducere la următoarea cursă, după ce codul a fost folosit.
VEZI ȘI: Ce fac dacă am uitat ceva într-o mașină Bolt?
Dacă ai uitat ceva într-un Bolt, ai 24 de ore la dispoziție să contactezi șoferul prin aplicație. Ce trebuie să faci:
Deschide aplicația Bolt;
Apasă pe butonul de meniu din stânga sus (cele trei linii) din ecranul principal;
Clic pe Istoric curse;
Selectează cursa;
Contactează șoferul.
Dacă au trecut mai multe de 24 de ore, contactează echipa suport prin aplicație și oferă toate detaliile.
Ce fac dacă mi-am uitat telefonul în mașină?
În acest caz, contactează echipa de suport prin mail la [email protected]. Toate datele de contact se găsesc pe paginile dedicate pentru fiecare oraș în parte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ea este Camelia, tânăra din Focșani găsită moartă într-o maşină. Era mamă a trei copii. Soțul femeii: Trebuia să fiu eu în locul tău - Foto
- Răzvan Pascu recunoaște tot după ce ”savanta” Olivia Steer a mărturisit că prietenii săi au luat enteroviroză de la dârele albe lăsate de avion
- Nouă decizie în cazul lui Călin Donca, după ce omul de afaceri a depus contestație pentru a fi lăsat în libertate
- HOROSCOP: Ce aduce Luna Plină în Berbec, din 29 septembrie. Cei mai afectați: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn
- Alex Velea, adus la Jilava. Cum a ajuns artistul în spatele gratiilor
- Yalanci Tavuk Göğsü, prăjitura turcească pe care nu o poți refuza. Iată rețeta
- Un câine a fost ajutat de crocodili să iasă dintr-o mlaștină. Imaginile sunt de necrezut (VIDEO)
- Consumul de pește poate ajuta la sănătatea inimii. Care sunt cei mai buni pești, potrivit Harvard
- SUA încep să pună condiții Ucrainei pentru continuarea ajutorului. Ce sarcină a primit Zelenski
- Horoscop 26 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care ar trebui să facă economii. Buzunarul va fi afectat!