Data publicării:

Cum să-i spui copilului că vrei să divorțezi. Gabriela Minescu, recomandări pentru părinți

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Din ce în ce mai multe cupluri care au copii divorţează. Psihoterapeutul Gabriela Minescu are câteva recomandări pentru părinți.

„Este foarte multă vinovăție și de o parte și de cealaltă când vorbim despre un divorț. Chiar dacă relația nu funcționează, de multe ori întâlnim parteneri care amână decizia. Trag de relație cât pot de mult până ajung în punctul în care relația devine insuportabilă, moment de mare presiune și pentru copil”, a spus Gabriela Minescu.

„Copiii sunt ca niște antene, chiar dacă avem senzația că nu observă ce se întâmplă în jurul lor, ei percep de la gesturi la priviri, cuvinte pe care le rețin. Ca să reușim cumva să trecem mai departe de acest moment, este necesară o pregătire în primul rând a copilului, adică cumva să fie pus la o masă cu cei doi părinţi. Calea cea mai bună pentru acel copil este să continue să fie într-o relație bună cu ambii părinți. Să primească iubire la fel cum primea până înainte de divorț, să aibă un program cu fiecare în parte, dar înțelegând că fiecare părinte are dreptul să meargă mai departe și să-și reconstruiască cumva viața. Sunt foarte mulți părinți care joacă un rol sau cel puțin așa cred ei, că joacă un rol acasă, deși ei nu se înțeleg, nu mai formează un cuplu. Rolul ăsta poate merge până la nesfârșit. Sunt și cazuri când părinții decid să ducă aceste roluri până la vârsta adultă a copiilor lor. S-a întâmplat de foarte multe ori ca în cabinet să vină un adult la 30 și ceva de ani, chiar 40 și ceva de ani să-mi spună că nu mai preferă să ducă acest rol ani întregi. Toate aceste măști vor cădea la un moment dat și cu siguranță vor afecta viața copiilor noștri, dacă nu avem puterea să decidem. Este vorba despre puterea de a merge mai departe corect. Pentru ei”, a subliniat specialistul.

„Eu cred că mai degrabă trebuie adecvată metoda prin care copilul conștientizează despărțirea părinților. Nu trebuie să ne luăm după vârstă. Aștepți până la zece ani ca să-i spui copilului că lucrurile nu mai merg, iar ultimii şapte ani au fost o minciună. Mulți părinți așteaptă de exemplu până pleacă un copil la facultate și spun hai că mai sunt trei ani, hai că mai sunt doi ani, hai că anul viitor. Ce va înțelege acel copil din modelul părinților lui? Nimic bine.

Depinde foarte mult de ce au copiii în jur. Nu este doar modelul părinților. Poți să ai modelul unor bunici care s-au iubit foarte mult și ei știu să respecte și să construiască și să mențină relația. De multe ori, ne hrănim și cu povești. (...) Discuții înțelepte cu copilul nostru, de unde să priceapă până la urmă că nu există un singur model și că nu întotdeauna lucrurile așa cum le proiectăm funcționează. Sau că până la urmă în viață nu avem garanții”, a spus psihoterapeutul Gabriela Minescu, luni, la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel