Data actualizării:
Data publicării:

Cum să ai un ”creier funcțional, bun, performant”. Lista lui Vlad Ciurea, un etalon al medicinei românești

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Vlad Ciurea / Foto captură podcast Mihai Morar
Vlad Ciurea / Foto captură podcast Mihai Morar

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, un etalon al medicinei românești, a spus ce trebuie să facem pentru a avea „un creier funcțional, normal, bun, performant”.

Alegeri prezidentiale 2024

„Cum să facem să avem un creier funcțional, normal, bun, performant pentru noi, pentru familie, pentru societate? Răspunsul este foarte simplu. Cele zece porunci: te trezești de dimineață, deschizi geamul, aer curat, apă curată de dimineață, faci o înviorare, nu trebuie să faci lucrurile în fugă, trebuie să existe acel mic-dejun. Nu se începe cu țigare și cafea”, a spus neurochirurgul Vlad Ciurea, doctor în ştiinţe medicale şi profesor universitar.

„Conflictele, certurile, scandalurile nu duc la nimic bun. Avem un număr de celule nervoase. Noi trăim, gândim, ne certăm, iubim cu aceste celule nervoase, care se pierd. (...) Toate lucrurile acestea - stările conflictuale, scandalurile, nu mai zic de divorțuri, furie, agresivitate - duc la ruperea celulor nervoase și pierdem celule nervoase. Câți oameni stau, de exemplu, noaptea, au coșmaruri, se gândesc la ce au făcut peste zi și la ce vor face mâine - iar se pierd celule. Și toate aceste pierderi pe care le avem duc la fenomene nervoase, nu vreau să vă zic la ce boli, pentru că nu vreau să vă speriați”, a spus Vlad Ciurea.

„Să gândim pozitiv. Noțiunea de optimism este foarte importantă pentru toți”, a subliniat neurochirurgul.

„Panica nu duce la nimic bun. Panica plecată din creier dezechilibrează întreg organismul. (...) Primul sfat este să încercați - pe toate căile - să mențineți o viață calmă, liniștită și să luați informațiile corecte. (...) Trebuie să ne menținem stilul de viață corect. Să ne alimentăm, să bem apă, să rezistăm la tot ce se întâmplă. Trebuie să ne continuăm activitatea intelectuală pe care o avem în mod normal”, a mai spus Vlad Ciurea. Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului lui Mihai Morar.

Citește și / Ciurea: Pen­tru un creier în formă, curcan, so­mon, us­tu­roi, busuioc proaspăt. Să ne luăm zahărul din fructe și miere

Amintim că Vlad Ciurea a fost întrebat ce îi place creierului când vine vorba de alimentație.

„Creierului nu-i plac grăsimile, cărnurile grele, slănina. Pen­tru un creier în formă, avem nevoie de carne slabă de curcan, de pește slab, dar și de pește gras, de so­mon, fiindcă are acizi grași nesaturați. Avem nevoie de toate semințele posibile, iar România este plină de una din cele mai bune semințe pentru creier: să­mânța de dovleac crudă, care ajută la producerea anumitor neurotrans­mi­țători, responsabili cu starea de bine. Nuca seamănă ea însăși cu creierul uman, este unul dintre cei mai buni sâmburi. Pătrunjelul, us­tu­roiul, busuiocul proaspăt, rozmarinul și plantele aromatice, în general, stimulează activitatea ner­voasă. Creierului îi plac la nebunie și dulciurile, are nevoie de ele. Zahărul însă nu este bun pentru cre­ier, este un drog care creează reacții de depen­dență. Și nici amidonul din făi­noase nu este bun. Tre­buie să ne luăm zahărul din fructe și miere. Citri­cele sunt excelente, fiindcă avem nevoie de canti­tăți mari de vitamina C. Mango și avocado sunt foarte bune. Rodiile și strugurii negri au mulți anti­oxidanți. Și-i mai place creierului ceva, care ne place tuturor: cio­colata! Să-i dăm cacao și cio­colată cât mai pură, mai amăruie, mai neînsiropată. Și un pahar de vin roșu, din când în când”, a spus Vlad Ciurea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel