Data publicării:

Cum s-au văzut Perseidele pe cerul României / FOTO+VIDEO

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Cum s-au văzut Perseidele pe cerul României / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Cum s-au văzut Perseidele pe cerul României / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Maximul curentului de meteori Perseide a avut loc în noaptea de 12 spre 13 august.

Curentul de meteori Perseide a avut maximul de activitate azi noapte, putând fi văzuți până la 100 de meteori pe oră. Mai mulți astronomi care au participat la Tabăra de astronomie de la Runcu, județul Dâmbovița, au reușit să surprindă meteorii celebrului curent.

Celebrele „stele căzătoare“ au fost surprinse și de alți împătimiți ai astronomiei.

Perseide 12-13 august 2021. Este sau nu ploaie de stele? Ce spun specialiștii

 

"Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perseidele sunt cunoscute pentru că este perioada concediilor și a vacanțelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea.

Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pământului. Pentru o fracțiune de secunda vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit.

Toate aceste particule de praf vin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.", au explicat specialiștii pe site-ul Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

Este ploaie de stele?

Aceștia au răspuns și la întrebarea care stă pe buzele multora: ”Este ploaie de stele?". "Nicidecum. În timpul unei ploi de stele se pot observa câteva mii de meteori pe oră, acestea fiind foarte rare.", au explicat specialiștii.

Urmărind bolta cerească veți vedea stelele și Calea Lactee. Uneori o dâră luminoasa, ce va dura mai puțin de o secundă, se va vedea printre stele. În vechime părea că una din stelele de pe cer a căzut, de aici venind numele de „stea căzătoare". Desigur că stelele nu au cum sa cadă, de fapt ați observat o particulă foarte mică, sub 1 mm diametru, care a intrat în atmosfera Pământului și la frecarea cu aerul a făcut ca acesta să emită lumină (ionizare).

Cei de la oraș nu vor vedea prea multe

Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini.  Așa că din orașele mari nu se pot observa mulți meteori. Cel mai bun este un loc la țară sau la munte. Este bun și un loc de observații aflat la marginea orașelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat, pot vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din orașe vor vedea 10-20 de meteori pe oră (citește AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel