
Climatologul Roxana Pojariu a vorbit despre modul în care s-au format tornadele din SUA care au măturat cinci state centrale și modul în care ne putem adăposti de astfel de fenomene meteorologice.
„Tornade sunt și în decembrie, dar sunt mai rare și nu doar că sunt mai rare în decembrie, dar această intensitate a tornadelor, numărul, dar și unele din ele s-au manifestat atât de sever, încât au făcut din acest episod unul cu siguranță istoric, vom scrie multe lucrări și va fi înscris în arhivele climatologice acest eveniment. Este vorba și de faptul că a avut loc noaptea, spre dimineață, un lucru care le distinge de tornadele obișnuite care de obicei se produc după-amiaza, până în prima parte a nopții, vorbim de tornadele care au ca factor favorizant inclusiv încălzirea prin radiația solară de pe timp de zi.
Aici avem de-a face cu un tip de tornade specific sudului, sud-estului Statelor Unite, acolo unde în anotimpul rece, foarte important, există și alți factori. Pe de-o parte afluxul de umiditate și de temperaturi mai ridicate ale maselor de aer care vin dinspre golful Mexic, care intră în contact cu aerul rece și uscat ce vine dinspre nord-vest și apar condiții de instabilitate. Mai este vorba și despre modul în care vântul variază cu înălțimea. Toate aceste ingrediente pot să determine episoade foarte severe. Începând din 1950, de când observațiile despre tornade au început să devină sistematice în Statele Unite, au fost înregistrate doar două tornade de categorie maximă pe scara Fujita, este vorba de tornadele de categoria cinci. Se presupune că una dintre tornadele care au măturat sudul și centrul Statelor Unite a avut această magnitudine. Dacă datele de pe teren, coroborate cu cele radar, vor confirma că a fost o tornadă de categoria cinci, ne gândim că a avut un traseu extrem de lung, practic, 370 de kilometri în patru state, este ceva deosebit. O tornadă care a avut până acum supremația în lungimea traiectoriei a fost una din secolul XX, care a avut 340 de kilometri. Vom doborî recorduri după ce vom verifica toate datele”, a spus Roxana Pojariu, într-o intervenție la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă
- Cumulul pensiei cu salariul. CCR a amânat, din nou, decizia
- Nicușor Halici, prefectul de Vrancea, informațiile zilei despre explozia de pe autostradă. Ipoteză bombă
- Panică în tramvaiul 41 din București joi dimineață: „Șoferii din trafic râdeau de noi: Dă-l încolo dacă ia foc”
- România a produs utilaje unicat pentru recoltarea stufului din Delta Dunării. Antreprenorul Iulius Octavian Popa, dezvăluiri interesante / video
- El este unul din cei patru bărbaţi care au murit în explozia de la Călimăneşti. Marius abia făcuse nunta și urma să devină tată - Foto
- Transgaz: „Constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile Avizului de amplasament”. Umbrărescu, „Regele asfaltului”, se ocupa de autostradă