Data publicării:
Cum s-a adresat Iohannis despre Dragnea aflat pe patul de spital
Klaus Iohannis a făcut, în cadrul dezbaterii la care participă, o serie de aprecieri asupra sistemului de sănătate din România, făcând trimitere - chiar dacă nu i-a pronunţat numele - şi la faptul că Liviu Dragnea, preşedintele PSD, s-a internat într-un spital privat.
Klaus Iohannis participă, marţi seara, la dezbaterea „Președinte sau cetățean/ om politic și societate civilă” organizată în cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului de către Asociația One World Romania. În cadrul acestui eveniment, preşedintele a răspuns unei serii de întrebări, una dintre acestea referindu-se la sistemul de sănătate. Cu acest prilej Klaus Iohannis a făcut o trimitere la situaţia în care se află preşedintele PSD, cel care s-a internat, zilele trecute, într-o clinică privată, acuzând unele probleme.
"Românii sunt foarte preocupaţi de ineficienţa sistemului public de sănătate. Iar acest aspect pe care l-aţi menţionat (n.r. - situaţia celor infectaţi cu HIV) este unul extrem de revoltător şi arată că una se promite şi alta se face. PSD-ul, când a cerut votul românilor, a promis: sistem de sănătate performant, spitale regionale publice... nu cred că s-a dus ăsta la un spital public, nu? Parcă aşa se vorbea...", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Vezi şi: Cum s-a adresat Iohannis despre Dragnea aflat pe patul de spital
Kovesi, negocieri. Sabina Iosub: E o informație în exclusivitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News