Cum rezolvă Ponta problema judecării contestațiilor la licitații
Premierul Victor Ponta, nemulțumit de activitatea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), a anunțat că Guvernul va înființa o secție specială la Tribunalul București pentru judecarea contestaţiilor la licitaţiile publice, astfel încât lucrările de investiţii să poată începe mai repede.
Preluarea din actualele atribuții ale CNSC de către o secție a Tribunalului București a fost deja discutată atât cu reprezentanții Ministerului Justiției, cât și cu cei ai Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice, a mai precizat premierul.espre înfiinţarea unei astfel de secţii care să preia din actualele atribuţii ale Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).
"Eu sunt foarte deranjat de activitatea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Ideea iniţială a fost: «Hai să facem un organism care să judece rapid nişte contestaţii şi să putem să dăm drumul la licitaţii după ce a judecat cineva» S-a dovedit, în stilul românesc, că am mai pus încă un mecanism de blocaj sau de întârziere. Deci, nu te duci direct la instanţă, te duci întâi la CNSC. La CNSC, nu vreau să vorbesc cu păcat, dar întotdeauna există cineva care îl ajută pe cel de pe locul trei, de pe locul patru, de pe locul cinci, după care te duci în instanţă. Deci, oricum la CNSC nu se rezolvă nimic", a spus Ponta la Adevărul Live.
Prin urmare, pentru judecarea în regim de urgență a contestațiilor, Guvernul a luat în calcul o propunere, menită să rezolve situația: "Ideea pe care am discutat-o şi cu Ministerul Justiţiei, şi cu ANRMAP a fost: nu mai bine luăm toţi banii pe care... - că acum CNSC are, nu ştiu, o sută de angajaţi, are un buget - nu mai bine facem o secţie specială, la Tribunalul Bucureşti, de judecători, magistraţi, la care oricine e nemulţumit de licitaţie se duce la judecător, iar judecătorul judecă într-un termen rezonabil, o săptămână-două, pentru că acea secţie se ocupă numai de aceste contestaţii şi, practic, maxim într-o lună de zile să avem adjudecată licitaţia, să se înceapă să se lucreze? Deci, scoatem un inel din lanţ - şi eu cred că va fi un sistem mult mai eficient - iar decizia aparţine unui judecător. Am mai mare încredere, până la urmă, într-un judecător decât într-un organism administrativ", a explicat premierul.
CNSC nu se confruntă, pentru prima dată cu critici din partea prim-ministrului, întrucât, Victor Ponta a susținut de mai multe ori, în ultimele luni, că instituţia blochează licitaţiile publice, iar şeful instituţiei, Bogdan Lehel, este prieten cu lierii PDL Vasile Blaga şi Elena Udrea.
Reorganizarea CNSC, un proiect mai vechi
La începutul acestui an, Victor Ponta anunța că Guvernul va modifica legea pentru a debloca licitaţii oprite de CNSC, iar Comisiei Europene i se va explica necesitatea unei astfel de măsuri.
Într-un document prezentat de Mediafax, în octombrie 2012, se releva faptul că autoritățile de la București au fost avertizate de oficiali ai CE că dețin informații potrivit cărora Guvernul ar fi elaborat, fără consultarea membrilor Comisiei, un proiect de act normativ care schimbă organizarea CNSC şi au cerut Executivului să evite orice modificări care afectează independenţa acestei instituţii.
CNSC este singura care poate influenţa orice licitaţie publică reclamată, prin acceptarea sau respingerea unei contestaţii depuse de către o firmă, pe o piaţă a achiziţiilor publice care reprezintă în jur de 15% din PIB-ul României.
În 2010 şi 2011, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a anulat licitaţii publice cu o valoare estimată de 2,7 miliarde euro, respectiv 1,3 miliarde de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News