Cum putem aduce nume grele ale muzicii clasice în România, nu doar la zile mari. Dirijorul Cristian Mandeal: Aici avem o mare problemă
Dirijorul Cristian Mandeal a vorbit despre aducere în țară a numelor grele ale muzicii clasice și a atras atenția asupra problemei care apare.
"Aici este problema. Noi construim niște evenimente extraordinare, cum sunt aceste festivaluri la doi ani și care, într-adevăr, răsună puternic. Noi suntem considerați, probabil, printre primele cinci festivaluri de pe mapamond - Festivalul Enescu -, dar asta nu este tot. Cred că o cultură națională se bazează pe cea de zi cu zi. Ce se întâmplă aici pe tot parcursul anului și nu doar evenimențial, din când în când, la câte doi ani deodată.
Aici avem o mare problemă, pentru că până la urmă ne rezumăm la vulgarul ban. Fără o susținere necesară, nu am putea aduce artiști de mare calibru din Europa care să construiască o piață muzicală permanentă de nivel înalt, așa cum s-a întâmplat - hai să pomenesc doar țara noastră vecină, Ungaria, da? La Budapesta, sunt nouă orchestre care au o stagiune permanentă", a spus Cristian Mandeal, în podcastul Avangarda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News